În 1973, prima lună de primăvară calendaristică nu pare să aducă nimic. Mersul lucrurilor stă sub semnul implacabilului. În cadrul politic stabilit încape totul, nimic nu rămâne pe dinafară. Răsfoite în anul 2023, publicațiile tipărite în România în martie 1973 creează impresia de neverosimil. De „nu se poate să fi fost așa”. „Realitatea” consemnată în ele astăzi pare desprinsă dintr-un film.
În acest colț sud-est european, intrat pe un drum ireversibil în 1947, femeia e o rotiță de nădejde în mecanismul strict controlat care este societatea. Cititorul s-ar aștepta ca ea să fie, într-un fel sau altul, în prim-planul ziarelor și revistelor din martie 1973. Dar nu este așa. Ziua mărțișorului, care nu primește aproape nicio atenție din partea făcătorilor de presă ai momentul, și 8 Martie, Ziua Internațională a Femeii, nu sunt mai mult decât ocazii pentru penibile discursuri demagogice, realizate în linia dictată de partid. Datorie, muncă, hărnicie, eficiență (sic!), responsabilitate – acestea sunt ideile ce configurează, din perspectiva afirmată cu avânt constant de publicațiile momentului, universul feminin.
„Scânteia” din 1 martie își face datoria și publică, la pagina 2, un articol modest, de popularizare, al lui Ioan Grigorescu, explicându-le cititorilor ce este mărțișorul. „Căci vine primăvara, și numele ei sună în toate limbile pământului ca un nume de femeie”, încheie autorul, adăugând: „Și însemnul primului ei popas – un mărțișor – pogoară pe pieptul celor care mențin în sufletul omenirii, veșnic, anotimpul renașterii”.
Răvășită de admirație și iubire pentru femeie, societatea comunistă n-are însă vreme, dacă ne luăm după articolele ei, de mai mult de câteva ode și omagii elaborate la mașinile de scris înseriate de partid și repartizate acolo unde trebuie și mai ales cui trebuie. Să facem rapid un ocol.
Joi, 8 martie 1973, pagina a doua din „Steagul roșu”, „organ al Comitetului Municipal Petroșani al P.C.R și al Consiliului Popular Municipal”, este dedicată în exclusivitate femeii. Aflăm din ea că, în plin comunism, nu ai cum să nu fii recunoscătoare partidului și țării dacă ești muncitoare, vânzătoare sau profesoară. În articolul intitulat „Bucurii și satisfacții pretutindeni”, autorul Ion Liciu o citează pe Rozalia Poștaru, strungar, vorbind despre viața ei la Petroșani: „Aici mi s-au creat condiții de viață pe care înainte vreme doar le visam. Și satisfacția, bucuria și mulțumirea mea sufletească au început din momentul când, ajunsă la această mină, mi s-a acordat toată încrederea. Am fost primită în partid. Și n-am avut nici o zi să știrbesc din această încredere. De aceea și răspund cu toată inima la chemările organizației la muncile obștești”. În „Prețuirea colectivului”, materialul cu care se deschide pagina, Ionel Țabrea oferă un mic portret al muncitoarei Silvia Enăchescu de la mina Dilja: „înalt grad de conștiinciozitate”, „real sentiment de demnitate și mîndrie muncitorească”, „bună colegă, disciplinată, preocupată în mare măsură de îndrumarea tinerelor muncitoare”.
În aceeași zi, „Scânteia tineretului” găsește de cuviință să publice „Omagiu” de Aurel Dragoș Munteanu, reiterând poncifele mitologiei comuniste. Ustensilele manipulării sunt, și ele, arhicunoscute și neschimbate. „Nu există niciun exemplu de calitate supremă fără vreo referință feminină” (sic!), citim în partea a doua a articolului. „Tot ceea ce a reprezentat eternul uman s-a însoțit în lume cu constanța și superbia tovarășelor noastre. Marx înseamnă și Jenny von Westphalen, Lenin este și Krupskaia, secretarul general al partidului nostru a străbătut o viață de revoluționar alături de tovarășa Elena Ceaușescu. Soarele și lumina de primăvară a Zilei femeii strălucește în cununa lor de aur” (sic!).
„Scânteia” aceleiași zile așază pe prima pagină, după articolul despre vizita tovarășului Nicolae Ceaușescu în Republica Socialistă Cehoslovacă, un material semnat de însăși „prof. dr. ing. Suzana Gîdea, președinta Consiliului Național al femeilor”, intitulat „Respect, încredere și prețuire”, bifând toate clișeele viziunii comuniste în contextul „procesului de continuă adâncire a democrației socialiste” și încheindu-se cu „pace, prosperitate și progres”, cuvinte-cheie despre societatea visată.
Și cum sărbătorește, de fapt, societatea visată Ziua Femeii, pe 8 martie 1973? Publicația amintită, înființată în 1947, selectează câteva evenimente pe care le consideră de interes și le publică. Din grupajul „Manifestări în cinstea zilei de 8 martie” aflăm, de exemplu, că la Editura Facla din Timișoara „a apărut o culegere de versuri intitulată «O mamă, dulce mamă…», care înmănunchează versuri din creația lirică a unui număr de aproape 100 de scriitori români, clasici și contemporani”.
Dar asta nu e nimic, pe lângă expoziția de grafică deschisă la Institutul județean de proiectări Suceva sau în diverse spații din Galați, Tulcea și alte localități.
„Adunări festive” au loc, desigur, și la București, fiind organizate la Uzina de mașini electrice Timpuri Noi ori la fabrica de medicamente. Ce poți face în oraș în seara festivă? Poți să mergi la un film. „Nunta de piatră”, debutul necunoscutului Mircea Veroiu, rulează la Cinematograful „Progresul”, iar la „Vitan” se poate vedea „Astă seară dansăm în familie”.
La „Floreasca” spectatorii pot merge la „Fata care vinde flori”, la „Lumina” e în program filmul „Edgor Buliciov și alții”, la „Doina” a ajuns „Andrei Rubliov”, la „Patria” rulează „Pe aripile vântului”, iar la „Excelsior” se poate vedea „Adio, arme!”
Doamnele care preferă teatrul pot merge în această seară să vadă spectacole precum „Travesti”, în programul Naționalului, cu Marcela Rusu în rolul principal. „Valentin și Valentina” se joacă la Teatrul L.S. Bulandra, cu Florian Pittiș și Mariana Mihuț. „Dragostea noastră” e oferit de Teatrul Mic, „Buffalo Bill și indienii” își așteaptă spectatorii la Teatrul de Comedie. La singurul post de televiziune la care au acces, domnișoarele și doamnele care rămân acasă în această zi de sărbătoare pot să vadă, la ora 21:35, „Mărțișoare. Concert-spectacol de muzică populară, realizat cu prilejul zilei femeii”.
Lasă un răspuns