Deși e un fenomen social care tinde să se extindă de la un an la altul și de la o generație la alta, dependența de droguri nu e deloc cel mai comod subiect de abordat pe scenă. Cu atât mai serios mi s-a părut pariul lui Horia Suru care a ales să monteze la Teatrul de Vest din Reșița – un teatru care în ultimii ani își caută vocea și se reconstruiește – textul lui Duncan Macmillan, „Oameni, locuri și lucruri”, o piesă care în urmă cu zece ani a fost nominalizată la Premiile Olivier, după ce a avut premiera la National Theatre. Cunoscut pentru un tip de teatru intim, care abordează subiecte social-umane bine ancorate în realitatea noastră adesea copleșitoare, de la tema suicidului, în „Every Brilliant Thing” („O mie de motive”), pus în scenă tot de Horia Suru, la responsabilitatea sau alegerea de a avea un copil, în lumea noastră complicată, subiect abordat în piesa „Lungs”, Duncan Macmillan e un dramaturg de succes și în România.
Pentru a doua oară la Reșița, după spectacolul „Sub apă”, Horia Suru alege de data asta să implice toată trupa teatrului, ceea ce mi se pare extrem de prețios în acest context, și creează un spectacol și curajos, și puternic, și valoros. „Oameni, locuri și lucruri”, montat în premieră națională la Teatrul de Vest, țintește sus, e un subiect sensibil și ușor riscant și devine aproape un spectacol-instalație, cu siguranță o provocare pentru publicul din Reșița. Și trebuie spus că în ultimii ani, echipa managerială, care organizează și Festivalul Internațional de Teatru „New Wave”, ajuns în acest an la a VI-a ediție, a înlesnit contactul publicului din zonă cu diverse tipuri de spectacol, ceea ce este extrem de important pentru crearea unui nou orizont de receptare. La fel de prețios mi se pare proiectul revistei Vestul Dramatic, o revistă de teatru tipărită, coordonată de actrița Denisse Moise, care își propune popularizarea artelor spectacolului în rândul publicului tânăr, un gest minunat de rezistență prin cultură, aproape donquijotesc, într-o lume și într-un moment în care cultura este unul dintre domeniile cele mai afectate.
Așadar, acesta este contextul în care Horia Suru se întoarce la Reșița pentru a crea „Oameni, locuri și lucruri”, împreună cu o echipă din care fac parte Adrian Damian, creatorul decorului, alături de Alina Lățan, care semnează costumele, apoi Cári Tibor, care semnează muzica, și Baczó Tünde, coregrafia – care în contextul de față aș spune că e sinonimă cu energia spectacolului. Și înainte să vorbesc despre spectacol în sine, mi se pare important de subliniat exact contextul în care a ajuns el să fie creat și sentimentul că e o treaptă importantă pentru un tip de teatru conectat la pulsul teatral al momentului și că aduce cu el exact vibe-ul de „New Wave” spre care tinde festivalul.
Textul spune povestea unei actrițe dependente de droguri și alcool. Și a drumului ei cu ea însăși spre un… altceva. O luptă teribilă pe care trebuie s-o ducă permanent, mereu printre „oameni, locuri și lucruri” care o pot face să revină, să se întoarcă în iadul din care încearcă să se smulgă. Dar Horia Suru și Adrian Damian aleg să augmenteze povestea și construiesc un decor care își propune s-o potențeze, dar și să șocheze sau măcar să surprindă publicul din Reșița. Un balon uriaș, alb, care se umflă cu aer în timp real, înăuntru totul alb, un mediu aseptic, închis, izolat de lumea reală, intrarea în sine a spectatorilor este un mic ritual, cu fermoare care se ridică și se coboară rapid, ca să nu se dezumfle balonul, un spațiu care, desigur, poate reprezenta în același timp clinica de dezintoxicare, dar și închisoarea din ea însăși, propunându-și totodată să creeze în rândul spectatorilor o experiență aproape senzorială. Însă, deși spectacolul acesta al balonului alb are farmecul lui, aș spune că important în acest proiect este procesul prin care trupa de la Reșița devine o echipă reală pe scenă și cu totul specială este energia vie a spectacolului la care contribuie fără dubiu momentele de coregrafie create de Baczó Tünde cu studenții de la Universitatea din Timișoara. Și, desigur, interpretarea lui Denisse Moise în rolul principal, secondată de Camelia Ghinea în rolul mamei, al doctoriței și al terapeutei, care-și dozează bine trecerile de la un personaj la altul. De asemenea, Sevi Stan și Mihai Andrei Pleșa, mai ales în rolurile Foster/ Mark, construiesc momente bine articulate, contrapunctând interesant realitățile diferite în care trebuie să plonjeze împreună cu Nina/Ema/Sara…
„Am scris această piesă având credința fermă că există multe actrițe extraordinare care nu primesc roluri care să le provoace cu adevărat și în care ar putea excela”, a spus dramaturgul Duncan Macmillan despre acest text. Și aș zice că în cazul lui Denisse Moise cuvintele lui se potrivesc de minune. E un rol provocator, incisiv, acid, tăios, un rol care, cu siguranță o face să testeze limite, să caute, să aleagă, să (se) descopere. Un amestec de forță bolnavă și fragilitate, de feminitate, de neputință, depresie, tristețe, copilărie, revoltă, furie, acceptare, interpretarea ei aruncă lumea în aer și ține permanent ritmul foarte sus și tensiunea corectă a spectacolului. De la prima scenă, care se desfășoară în foaierul Teatrului de Vest, unde o vedem în Nina Zarecinaia din „Pescărușul” în celebra scenă a întoarcerii acasă și a întâlnirii cu Treplev, pentru ca, la un moment dat să înțelegem din privirea ei, care se oprește brusc și tulbure asupra lumii din jur, că în mintea ei se confundă două realități… și că Nina e, de fapt, Ema, o actriță dependentă de droguri, care joacă un rol. Iar între aceste lumi din mintea ei vom pendula de-a lungul întregului spectacol.
Horia Suru gândește povestea într-o cheie personală, în care textul lui Duncan Macmillan dezvăluie și alte valențe, iar finalul e dus într-o zonă de ambiguitate care îi este profund benefică. Un cortegiu condus de o Ema tânără îi ghidează pe spectatori spre intrarea în balon, iar drumul și așezarea în sală sunt o experiență în sine și setează alte coordonate în timp și spațiu. Odată instalați în acest univers, spectatorii vor urma același traseu cu urcușuri și coborâșuri, sisific, pe care Ema, sau Sara, sau Cristina (niciodată nu-i aflăm adevăratul nume) îl urmează și ea, încercând să se recapete pe sine și să înțeleagă Sensul. Bântuită de lipsa de sens, pe care-l caută oriunde, în teatru, în filosofia lui Derrida sau a lui Foucault, în alcool și-n substanțe chimice, în spatele furiei și-al ratării, și-al neputinței, întrezărești la un moment dat, așa cum o interpretează Denisse Moise, o fragilitate cumplită, o fetiță în căutare de iubire și acceptare, așa cum se dezvăluie în scena cu mama. Horia Suru jonglează în permanență cu realitățile din mintea ei, cu felul cum ea percepe oamenii și acțiunile și gesturile lor, sunt scene în care plonjezi într-un absurd total, scene care deraiază de la realitate (dar ce e realitatea?!), vocile se deformează… – aș zice că în acest scop proiecțiile și/ sau luminile ar fi putut fi de mai mare ajutor și că momentan sunt folosite doar la jumătate din potențial.
Finalul, deși la Duncan Macmillan e destul de limpede, e traseul unei vindecări, în cazul spectacolului lui Horia Suru deschide și alte posibilități, pe care nu vreau să le dezvălui, pentru că aș spune că „Oameni, locuri și lucruri” merită un drum până la Reșița și surpriza trebuie păstrată. Ce loc există în această lume, în această realitate, în această societate pentru o ființă care se luptă cu lipsa de sens, cu drogurile care o aruncă într-un iad și mai mare, cu teatrul în care pare că nu se mai regăsește? Ieșirea din balonul alb e înspre ce?!
Teatrul de Vest din Reșița
„Oameni, locuri și lucruri” de Duncan Macmillan
Regia: Horia Suru
Decorul: Adrian Damian
Costumele: Alina Lățan
Muzica: Cári Tibor
Coregrafia: Baczó Tünde
Video proiecții: Electronic Resistance
Lighting Design: Ionuț Aldea
Asistență regie: Bianca Temneanu
Distribuția:
Denisse Moise: Nina Mihailovna Zarecinaia/Emma
Camelia Ghinea: Polina Andreevna/ Doctorița/ Terapeuta/Mama
Sevi Stan: Konstantin Gavrilovici Treplev/Foster/Infirmier
Mihai‑Andrei Pleșa: Boris Alexeevici Trigorin/ Infirmier/Mark (pacient)
Sorin Fruntelată: Ilia Afanasievici Samraev /Paul (pacient)
Marius Tudor: Piotr Nikolaevici Sorin/ Sorin (pacient)/Tatăl
Ana‑Maria Cizler: Irina Nikolaevna Arkadina/Asistentă 2/Maria (pacientă)
Bianca Temneanu: Iakov/dansator/ Iulia(pacientă)/dansator
Andrada Samoilă: Mașa, Asistenta 1/Laura (pacientă)
Alexandru Moldovan: Semion Semionovici Medvedenko / Infirmier / Toma (pacient)
Alte roluri: Theodora Afrim, Marius Caraiman, Gabriel Cioclei, Nadina Druța, Flavius Hudișteanu, Vanessa Ifrim, Andrei Indricău, Christine Manoilă, Roxana Mircea, Alisiya Yesman, Anastasia Petra Roiban
Lasă un răspuns