Ceea ce surprinde spectacolul lui Andrei Huțuleac este acest sentiment teribil că toți cei care se intersectează cumva în această poveste sunt, în sine, planete de însingurare, iar întâlnirea reală este imposibilă.
Regizorul Adi Iclenzan construiește pe scenă acest univers birocratic fără ieșire, în care te-ncâlcești ca-ntr-o pânză de păianjen și care se întinde până pe lumea cealaltă, evocând birourile acelea urâte și lipsite de personalitate, moștenite din perioada comunistă, cu coridoar
„Îmi place să mă uit la oameni cu atenție, să-i ascult (…), să văd cum vorbesc între ei, cum folosesc limba română, registrele”, spunea Lavinia Braniște într-un interviu, vorbind despre lucrurile valoroase pe care le-a descoperit scriind. Și aș spune că exact aceste nuanțe
„Casa de pe strada Gemito” de Domenico Starnone privește cu mânie într-un sud în care puține sunt de admirat. Nici soarele nu e așa o binecuvântare în lumea de după război, nici napoletanii vorbăreți și atât de vulnerabili, care caută drumul drept după război...
„Mă preocupă un teatru care spune povești despre oameni, pentru oameni… cu mai puțini paraziți intelectuali sau intelectualiști decât își dorește trendul acum să impună. Dorința de a spune povești despre oameni, pentru oameni, povești care emoționează...
Nu era niciun zbor direct. Ca să ajung în Ljubljana aveam de ales să călătoresc fie cu o escală prin Belgrad, fie la Viena, apoi cu trenul. Atunci mai bine prin Veneția, mi-am spus, era cel mai convenabil ca preț; în două ore ajungeam la Trieste, și de acolo sunt curse zilnice cu autocaru
Forță și fragilitate, poezie și matematică, un mod unic de a privi și înțelege ființa umană. Regizoare cu un univers special, Sânziana Stoican este una dintre cele mai importante creatoare ale generației ei.
