„Chicago” e despre ștrasuri și strălucire, patos și decadență, despre cum acțiuni grave pot fi tratate superficial, cruzimea îmbrăcată în rafinament și frica de moarte combătută de imortalitatea faimei.
E ceva ce sare-n ochi la decorul, altfel minimalist, al noii premiere a Teatrului Matei Vișniec din Suceava: o masă lungă cât aproape toată scena, la care te-ai aștepta (ușor îngrozit) să se adune mulțime de meseni și să dea drumul unui fluviu de replici care să te-nghită fără sper
Familie, dispariție, sfârșit, iubire, pasiune, neputință, eșec, incomunicare, libertate, tradiție, valori, umanitate, intoleranță, moarte.
Din când în când, avem ocazia să ne întoarcem în tumultuoșii ani ʼ50, după un război absurd și lung care schimba lumea. Rememorând cărți și filme, recitind, revizitând, poate revăzând concerte rămase în arhivă și înregistrări de excepție, revizităm o epocă...
Câți președinți, câți oameni politici, câți senatori, câți deputați, câți primari, câți miniștri ați văzut venind la teatru? Și vorbind real despre importanța acestui domeniu?
În contextul mondial actual, piesa „Incendii” a lui Wajdi Mouawad capătă alte valențe. Apropierea războiului, scindarea lumilor, o planetă întreagă în alertă, amestecul de civilizații care acum par gata să se decanteze într-un mod absurd și violent, totul e mult mai acut azi decât
„Oare cât din peisajul transilvan se regăsește în pictură, în broderie sau în cromatica folosită aici? Este această întrebare o chestiune de etnografie, de antropologie, de istoria artei și arhitecturii?
Pământul pe care călcăm e fragil. Totul se poate surpa într-o clipă. Soarta se poate întoarce într-o secundă. Puterea e iluzie. Nimic nu e definitiv. Albul se poate transforma în negru cât ai răsuci o monedă. Tronul poate deveni eșafod tot cât ai răsuci o monedă. Ce șanse are o fem
