Din când în când, avem ocazia să ne întoarcem în tumultuoșii ani ʼ50, după un război absurd și lung care schimba lumea. Rememorând cărți și filme, recitind, revizitând, poate revăzând concerte rămase în arhivă și înregistrări de excepție, revizităm o epocă...
Câți președinți, câți oameni politici, câți senatori, câți deputați, câți primari, câți miniștri ați văzut venind la teatru? Și vorbind real despre importanța acestui domeniu?
În contextul mondial actual, piesa „Incendii” a lui Wajdi Mouawad capătă alte valențe. Apropierea războiului, scindarea lumilor, o planetă întreagă în alertă, amestecul de civilizații care acum par gata să se decanteze într-un mod absurd și violent, totul e mult mai acut azi decât
„Oare cât din peisajul transilvan se regăsește în pictură, în broderie sau în cromatica folosită aici? Este această întrebare o chestiune de etnografie, de antropologie, de istoria artei și arhitecturii?
Pământul pe care călcăm e fragil. Totul se poate surpa într-o clipă. Soarta se poate întoarce într-o secundă. Puterea e iluzie. Nimic nu e definitiv. Albul se poate transforma în negru cât ai răsuci o monedă. Tronul poate deveni eșafod tot cât ai răsuci o monedă. Ce șanse are o fem
„Fantoma lui crea realitate”, zice Radu V. George, „profesor la școala de surdomuți”, personaj din romanul A șaptea viață a lui Alexandru Royce de Mihai Măniuțiu, apărut acum trei ani la Humanitas...
E nevoie de o regândire și de o redescoperire a sensului și scopului pentru care scriem despre teatru! Și, mai ales, trebuie să avem un răspuns la întrebarea: pentru cine scriem? Pentru public/ publicuri? Cum îi facem să aibă nevoie de noi? Sau scriem pentru artiști? Cum facem ca textele
Rareori un motto – în cazul de față un cuplu de mottouri – are o funcție atât de bine poziționată – precuvântare, corolar și cheie – ca în cazul noului roman al lui Liviu Ornea, O geometrie a tandreței, apărut recent la Editura Nemira.
