E crud, e viu, e puternic, e dureros. E despre adolescenți. E despre acel moment din existența fiecăruia dintre noi când distanța dintre a arunca lumea în aer și a te pulveriza pe tine în lume e inexistentă. E despre acel moment când cruzimea și tandrețea au aceleași coordonate.
Iliria lui Cristi Juncu nu seamănă cu nicio altă Ilirie pe care am văzut-o pe scenă. Nu doar pentru că este o construcție postmodernă, un spațiu care înghite posibile Ilirii care au traversat secole, un spațiu în care se amestecă idei, lumi, universuri, un spațiu fluid, în care țărm
De când cu pandemia, suntem într-o zodie a debutului oamenilor de teatru în roman. Mai întâi Alexander Hausvater, apoi Radu Dinulescu, în fine, la mijlocul acestei toamne, după cei doi regizori, a venit și vremea unui eseist și critic teatral: Liviu Ornea.
Dacă în prima jumătate a acestui an, Radu Dinulescu publica la Editura Creator primul său roman, Tegument, iată că a doua jumătate a anului o începe cu cel de-al doilea, Diversiune în eter, la aceeași editură. Dacă primul roman este o rețea complexă de planuri și idei sub masca distop
E un fenomen mondial. S-au scris sute de articole, s-au făcut tricouri, căni, insigne, magneți de frigider și orice altceva ți-ar mai putea trece prin cap. „Bella Ciao” s-a transformat în imn, masca Dali a cucerit lumea, e plin internetul de forumuri pe care se plânge, se râde, se discut
Insula Hydra. Soarele. Marea. Cel mai bun loc de unde poți privi luna. Iubire. Nebunie. Căutare. Depresie. Tristețe. Iubire. Sexualitate. Droguri. Sinucidere. Moarte. Artă. Iubire…
A trecut ceva vreme, a trecut și-o pandemie, și-o criză a teatrului, de la momentul la care scriam aceste cuvinte și de la momentul la care am stat la o cafea în Piața Romană cu Cristi Juncu. Era toamna anului 2019. Pare că lumea și teatrul s-au schimbat.
Când închizi cartea, zâmbetul își reconfigurează traseul. Într-adevăr, în fața epilepsiei, umorul rămâne singura scăpare, iar Bogdan Munteanu ne oferă nu doar o lectură fundamentală și percutantă, ci și o mare parte din prezentul lui, laolaltă cu iubirea și onestitatea pe care o
Aterizezi în Napoli, mănânci neapărat o pizza Marguerita, pentru că gustul nu se compară cu nimic pe lumea asta, apoi iei Circumvesuviana de la nivelul inferior al gării Napoli Centrale, te bucuri de o oră în care călătorești înghesuit, printre grupuri de turiști care merg, cei mai mul
Știam despre războiul de la Sarajevo din documentare, din filme, din presă. Imaginile cu clădiri în flăcări, cu oameni disperaţi, agăţaţi de ziduri, cu bombe care explodează în plină stradă, cu oameni care suferă atroce, existau undeva în memoria mea de adolescentă, bine şi adânc
Nu e nicio noutate în faptul că aproape în fiecare an, atunci când sunt publicate nominalizările la Premiile UNITER, începe un șir lung de contestări.
Urmăresc de ani cum, încet, încet, publicul mare și larg, oameni cu mai puțin acces la cultură și, mai ales cu mai puțină deschidere, sunt hrăniți cu cifre manipulate în așa fel încât să pară că aceste domenii sunt DOAR mâncătoare de bani.
Unii, mulți, trec tot timpul prin zonă, pe lângă magazinul acela aflat la parterul blocului mare, aproape de celebra piață.
În 1973, prima lună de primăvară calendaristică nu pare să aducă nimic. Mersul lucrurilor stă sub semnul implacabilului. În cadrul politic stabilit încape totul, nimic nu rămâne pe dinafară. Răsfoite în anul 2023, publicațiile tipărite în România în martie 1973 creează impresia
„Copiii Întunericului tânjesc, eventual, să-i vadă pe Copiii Luminii, dar le cercetează referințele cu mare suspiciune.” Scrierea asta a lui Saul Bellow, tocmai m-a vindecat, probabil doar pentru o foarte scurtă vreme, câteva secunde...
Total lipsit de nuanțe, ca un om care știe că, dacă nu aleargă acum, nu mai ajunge niciodată, cred că, pentru persoana care a mers la școală, inclusiv la una puțin de tot superioară, măcar în titlu, cred, așadar, că informarea, minima informare din surse ce depășesc opiniile de pe w
