„Aș zice că nu putem noi să percepem toată splendoarea pe care absurdul o dă vieții”. Mi se pare fraza emblematică pentru Ada Milea, care surprinde tot universul acela superb și jucăuș, ironic și înțelegător, tandru și puțin acid, pe care toate spectacolele ei îl conțin. Și e valabil și pentru cel mai recent dintre ele, „Mai e vreun candidat?”, care a avut premiera în vară, în Amfiteatrul în aer liber de la TNB și care va fi reluat începând cu luna septembrie, la Sala Pictură, unde, probabil, va pierde ceva din farmecul acela special pe care l-a avut sub cerul de vară, în aer liber, dar va câștiga în intimitate.
Nu e pentru prima dată când Ada Milea abordează „O scrisoare pierdută” a lui Caragiale, aș zice unul dintre textele cel mai complicat de adaptat din toată literatura română dramatică, iar după varianta de la Cluj, acum creează acest spectacol-concert la București, o rescriere contemporană și muzicală a temelor din „Scrisoarea pierdută”, feminizată și updatată, desfăcută bucată cu bucată esențializată, cântată și dansată.
Nu știu dacă Ada Milea a găsit o formulă magică pentru muzica de teatru, așa cum nu știu dacă, încercând să scrii despre arta ei, nu e un fel de „a zdrobi corola de minuni”, nu știu azi, în lumea noastră obsedată de viteză, succes rapid și eficientizare ce sens și loc își (mai) au și poezia, și dulcea inutilitate a unui tip de teatru care, dincolo de efectul imediat la public, subtil chestionează tipuri de teatralitate, ce loc și sens își mai are un demers critic, însă spectacolele Adei Milea îți redau cumva încrederea în lucrurile simple și-n frumusețea jocului. Amestecul de poezie naivă, ironie, umor și muzică e, cu siguranță, o amprentă inconfundabilă a artei pe care ea o creează; acest tip de teatralitate pe care-l imprimă muzicii, acest tip de muzicalitate pe care o imprimă teatrului, atunci când recompune universuri literare de la „Amintirile” lui Ion Creangă la „Nasul” lui Gogol și de la „Chiritzele” după Alecsandri la, iată, lumea atât de… alunecoasă, a lui Caragiale.
„Îi iubesc pe toți autorii ăștia. De-aia sper că fac mai mult ca ei, nu ca mine”, îmi spunea Ada Milea, la un moment dat. „Dar până la urmă, eu cred că toți semănăm cu toate… De-aia vin oamenii în sală, pentru că se găsesc și pe ei puțin acolo, în fiecare poveste”. Aș spune mai degrabă că vin în sală pentru că găsesc un mod unic de a „traduce” textele pe muzică, modificându-le fundamental, dar păstrând întotdeauna esența scriiturii și adăugând o tușă naivă.
Este ceea ce face și în cazul spectacolului de la TNB, unde așază toată povestea într-o ramă muzicală în care tonul îl dau „cetățenii turmentați”, care sunt multiplicați față de textul lui Caragiale și sunt interpretați de Petre Ancuța, Emilian Mârnea și Florin Călbăjos, și care cântă la o chitară electrică, un contrabas, un acordeon și-n bidon de murături… Cei trei au un rol privilegiat, ei sunt amfitrionii, ei sunt „corul”, ei sunt rezonerii, ei dau tonul, ei conduc spectatorii prin meandrele textului și explică, și implică, și subliniază, și descifrează, iar uneori… încifrează.
Nimic nu mai e ca-n textul pe care-l studiază copiii la școală, și totuși, e totul acolo. Ziarul „Răcnetul Carpaților” nu mai e ziar, e o televiziune, iar miza e dezvăluirea adulterului pe canalul public, scrisoarea, nu mai e chiar o scrisoare, e un plic cu niște selfie-uri incriminatoare cu Zoe și Fănică, Cațavencu e o doamnă…, la fel și Dandanache, la fel și Farfuridi și Brânzovenescu.
Această feminizare a întregului univers are farmecul ei în lumea noastră în care bătăliile de gen sunt la modă, dar, dincolo de asta, surprinde mult mai autentic societatea actuală în care corupția nu are gen și oferă și partituri excelente pentru Doamna Cațavencu – o Alina Petrică spumoasă, acidă, vicleană, care se joacă excelent cu forța și fragilitatea și „manipulează” publicul ca o vedetă pe stadion; pentru doamna Dandanache – Emilia Popescu, într-un amestec de grotesc și absurd, colorate de umor, care trimite la personaje din istoria noastră recentă; la fel și pentru excelentul cuplu Farfuridi – Brânzovenescu – Florentina Țilea și Natalia Călin. Iar Laura Gabriela Oana, în varianta văzută de mine, în rolul Zoe Trahanache, o impecabilă construcție artistică, umor, inteligență, forță, personalitate, feminitate manipulatoare, toate absolut updatate la femeia de azi, vedeta din studioul de televiziune. Și în plus, pentru tot acest univers feminin care-și dispută puterea și construiește un întreg mecanism ce surprinde tehnicile cancanului de azi, o muzică pe care o iei cu tine și o fredonezi când pleci din sală. Și voci pe care le descoperi și vrei să le mai auzi. Iar în lumea aceasta feminină care face și desface ițele unei societăți în care doar corupția primează, Ada Milea mai păstrează doar câteva personaje masculine: Mihai Munteniță în rolul Prefectului, Tiberiu Enache în rolul lui Ghiță și Vitalie Bichir în Zaharia Trahanache.
„Mă uit la oameni și omenii sunt fiecare câte un univers și universul ăsta, dacă e folosit cum trebuie, oamenii cântă… Iar pe mine, foarte mult mă inspiră și actorii cu care lucrez, și instrumentele pe care trebuie să le folosesc…”, spunea Ada Milea despre felul cum își creează muzica, de data asta adusă cu ea de la Cluj, din vechea „Scrisoare”, și lăsată aici să ia forma unei echipe care trăiește din plin bucuria jocului. Și, cu siguranță, plăcerea de a deconstrui și a reconstrui lumea lui Caragiale, din bucăți de puzzle care combină două realități, surprinzând esența și muzica a două lumi care comunică peste timp, se simte în fiecare cântec pe care-l auzi pe scenă. Și, desigur, în refrenul obsedant… „mai e vreun candidat?”
Teatrul Național București
„Mai e vreun candidat?”
Spectacol – concert după I.L. Caragiale
Adaptare și muzică de Ada Milea
Concept: Ada Milea
Adaptare: Ada Milea
Muzica: Ada Milea
Cântece: Ada Milea și Anca Hanu
Scenografie: Maria Constantin
Coregrafie: Florin Fieroiu
Sound design: Victor Pamfilov
Asistent sound design: Adrian Scarlat, Marian Dan Găină
Light design: Daniel Tiuntiuc
Distribuția:
Cetățenii turmentați: Petre Ancuța, Emilian Mârnea, Florin Călbăjos
Zoe Trahanache: Laura Gabriela Oana, Aylin Cadîr
Zaharia Trahanache: Vitalie Bichir
Doamna Dandanache: Emilia Popescu
Doamna Cațavencu: Alina Petrică, Laura Gabriela Oana
Prefectul: Mihai Munteniţă, Silviu Biriş
Ghiță: Tiberiu Enache, Mihai Munteniţă
Doamna Brânzovenescu: Natalia Călin
Doamna Farfuridi: Florentina Ţilea
Fotografii: Florin Ghioca
Lasă un răspuns