Despre feminitate. Între „mândrie și prejudecată”

Revizitarea textelor clasice dintr-o perspectivă acut contemporană e un trend care cucerește încet și scenele din România. Povești icon, romane canonice își găsesc o lectură nouă, o interpretare nouă, un unghi nou de abordare, care le apropie într-un mod absolut inedit de publicul contemporan, mai ales cel tânăr. În acest context vine și montarea regizorului Alexandru Mâzgăreanu după celebrul roman al lui Jane Austen, „Mândrie și prejudecată (un fel de)”, de la Teatrul Excelsior, care se anunță drept unul dintre hiturile stagiunii în București. De ce? Întâi, pentru că vorbim de o excelentă dramatizare a romanului, o dramatizare pe cât de premiată și apreciată la nivel internațional, pe atât de inedită, oarecum ireverențioasă, dar absolut plină de umor, semnată de Isobel McArthur. Și apoi, pentru că spectacolul de pe scena de la Excelsior e o explozie de imaginație, de energie, de umor, de emoție, pentru că e un musical în care cinci actrițe cântă excelent, pentru că povestea lui Jane Austen este respectată fidel, dar e spusă dintr-un unghi care-i conferă un alt tip de originalitate: mai exact, e spusă din perspectiva servitoarelor.

„Mândrie și prejudecată (un fel de)”, așa cum e pus în scenă de Alexandru Mâzgăreanu, e un joc subtil de-a teatrul în teatru, creează un interesant efect trompe l’oeil în adâncul istoriei feminității (și a feminismului), și, în același timp reușește să ofere și o perspectivă distanțată și critico-umoristică asupra mentalităților și a felului cum ele au marcat (și marchează) existențe. Jonglând permanent cu emoția și anti-emoția, Alexandru Mâzgăreanu creează unul dintre cele mai subtile spectacole care abordează tema femeie/ feminitate/ feminism care s-au creat în România.

Dramatizarea lui Isobel McArthur aduce în prim-plan cinci servitoare care, schimbând haine la vedere, se joacă și joacă diverse roluri ale stăpânilor lor, femei sau bărbați, nobili sau soldați, pun în scenă un întreg „spectacol”, în care, prin povestea familiei Bennet și povestea de iubire a lui Elizabeth Bennet și a domnului Darcy, construiesc o superbă pânză de relații sociale, așa cum erau ele în epocă, oferind în același timp și un filtru critic la puterea a doua: pe de o parte perspectiva servitorilor asupra clasei superioare, cei mai mulți căpătând nuanțe grotești, iar pe de altă parte, perspectiva duios-acidă a celor peste două secole care ne despart de realitățile evocate în poveste.

Imaginația și puterea de observație a celor cinci servitoare nu au limite când vine vorba să „pună în scenă” povestea… și toată casa în care de obicei fac curat devine brusc o scenă unde pe rând schimbă roluri și costume, cântă și dansează, răsucesc o ușă, apare o oglindă, iar oglinda schimbă cu totul un spațiu. Apoi cară cu umor un scaun pe care se află un costum bărbătesc care va fi de-a lungul întregului „spectacol” domnul Bennet… Una peste alta, toate se bucură de plăcerea convenției!

Povestea lui Jane Austen se decupează frumos și nuanțele nu doar că nu sunt ignorate, dar sunt augmentate prin ironii unele mai calde, altele mai acide. Încet, încet, în fața spectatorilor defilează întreaga societate a momentului, aristocrație, obiceiuri, frici, mentalități, mândrii, prejudecăți… condiția femeii la acel moment – ființă considerată inferioară, de vreme ce nu putea moșteni averea familiei, în lipsa unei legături legiferate prin căsătorie.

Cele cinci actrițe care își dispută „scena” fac și desfac destine, cântă și iubesc, se joacă de-a stăpânii și îi critică prin gesturi și nuanțe de voce, în același timp protagoniste și spectatoare, sunt Camelia Pintilie, Dana Marineci, Oana Predescu, Ana Udroiu și Iulia Samson. Și foarte rar se întâmplă să vezi pe scenă un asemenea echilibru în relații, o asemenea armonie în energii, o asemenea bucurie în joc și în muzică… Singura care interpretează un singur rol, în afară de cel al servitoarei, desigur, este Oana Predescu. Ea va fi Elizabeth Bennet, acest superb personaj feminin al istoriei literaturii, intelectuala într-o lumea a bărbaților, femeia care se ridică deasupra vremii ei, vocea lui Jane Austen… Iar Oana Predescu o interpretează cu un amestec de candoare și inteligență sclipind în fiecare gest, și-n fiecare privire, și-n fiecare inflexiune a vocii, cu un fel de eleganță rafinată, cu poezie și umor.

Doamna Bennet, probabil cel mai grotesc dintre personajele pe care le aduc pe scenă servitoarele transformate în actrițe ad-hoc, este, în interpretarea Cameliei Pintilie, și cel mai interesant portretizat (și criticat) dintre personaje. Pentru că îi scoate puternic în evidență grosolănia, lipsa de empatie, raportarea profund greșită la feminitatea propriilor fiice, educația etc. În schimb, atunci când schimbă rolul și îmbracă haina interesantului domn Darcy, bărbatul arogant care o face pe inabordabila Elizabeth să se îndrăgostească, Camelia Pintilie trece într-o zonă de rafinament cu totul specială. E incredibil cum se joacă de la un moment la altul cu doze de Yin și Yang, într-o asemenea măsură, încât granițele dintre feminitate și masculinitate se topesc și rar mi s-a întâmplat să văd pe scenă atâta putere de seducție etalată simplu, elegant, inteligent.

Ana Udroiu interpretează trei roluri: Jane Bennet, sora cea sensibilă a lui Elizabeth, George Wickham, un militar afemeiat și lipsit de scrupule și impunătoarea (la propriu) Lady Catherine de Bourgh. Versatilă și spontană, Ana Udroiu trece de la un personaj la altul cu o naturalețe perfectă, cu umor, jucând diafan și rafinat atunci când este suava Jane cea pe veci îndrăgostită de Charles Bingley, mult mai accentuat atunci când poartă haina și sabia lui George și caricaturizând-o cu umor pe Lady de Bourgh, într-o rochie roșie uriașă, cocoțată undeva la înălțime, acolo unde o așază imaginația lui Alexandru Mâzgăreanu, într-o scenă superbă, desprinsă parcă din „Alice în țara minunilor”.

Charlotte Lucas, Charles Bingley și Domnișoara Bingley îi revin Danei Marineci care jonglează cu un amestec de umor și subtilitate cu diversele laturi ale personalităților lor, îngroșând acolo unde vrea să critice sau accentuând acolo unde vrea să ironizeze… Iar Iulia Samson va crea un atât de nuanțat Domn Collins, surprinzându-l cu un umor delicios în toată vulgaritatea și îngustimea masculinității lui. Și tot cu ironia și autoironia se va juca și în interpretarea celorlalte roluri Mary Bennet, Lydia Bennet și Doamna Gardiner.

O mențiune specială pentru costumele create de Alexandra Boerescu, pentru că sunt povești în sine, stilizează epoca, sunt înalt portretizante și au un rol esențial în schimbul rapid de roluri și personalități.

Deși conține întreagă emoția romanului lui Jane Austen, cu tot cu lacrima din colțul ochiului, spectacolul de la Teatrul Excelsior păstrează permanent filtrul ușor ironic pe care noi, oamenii mileniului III, l-am căpătat atunci când vine vorba de povești romantice. Cu punga de floricele în mână, înghițim lacrimi, zâmbete, iubiri care se termină emoționant și ne întoarcem la cinismul nostru… Și totuși, aici, în „Mândrie și prejudecată (un fel de)”, amestecul de emoție și contra-emoție funcționează în echilibru perfect. Niciuna nu e înghițită de cealaltă. Iar scena în care Domnul Darcy obține mâna lui Elizabeth Bennet o iei cu tine cu tot cu explozia de muzică și lumină și nostalgie.

Teatrul Excelsior

„Mândrie și prejudecată (un fel de)” de Isobel McArthur, după romanul „Mândrie și prejudecată” de Jane Austen

Traducere: Adrian Nicolae

Regie: Alexandru Mâzgăreanu

Decor: Andreea Săndulescu

Costume: Alexandra Boerescu

Muzică originală și aranjament muzical: Alexandru Suciu

Lighting design: Alexandru Mâzgăreanu

Pregătire muzicală: Maria Alexievici

Mișcare scenică: Mariana Gavriciuc

Producător delegat: Vasea Blohat

Distribuția:

Flo, Doamna Bennet, Fitzwilliam Darcy – Camelia Pintilie

Tillie, Charlotte Lucas, Charles Bingley, Domnișoara Bingley – Dana Marineci

Effie, Elizabeth Bennet – Oana Predescu

Clara, Jane Bennet, George Wickham, Lady Catherine de Bourgh – Ana Udroiu

Anne, Mary Bennet, Lydia Bennet, Domnul Collins, Doamna Gardiner – Iulia Samson

Foto: Volker Vornehm