„Îmi place să mă uit la oameni cu atenție, să-i ascult (…), să văd cum vorbesc între ei, cum folosesc limba română, registrele”, spunea Lavinia Braniște într-un interviu, vorbind despre lucrurile valoroase pe care le-a descoperit scriind. Și aș spune că exact aceste nuanțe le surprinde subtil textul ei „Marele cutremur”, pus în scenă de Teodora Petre la Teatrul Dramaturgilor Români: registrele umane…
Una dintre cele mai interesante scriitoare ale momentului, cu volume traduse în mai multe limbi, deținătoare a mai multor premii literare, autoare de literatură pentru copii, Lavinia Braniște a scris și texte pentru teatru, „Visând glasuri” (r. Nicoleta Lefter, Teatrul Gong, 2018) și „Exeunt” (r. Bobi Pricop, Reactor de creație și experiment, 2020). Piesa pusă în scenă la Teatrul Dramaturgilor Români, „Marele cutremur”, a fost scrisă într-o rezidență de scriere dramatică, la Reactor Cluj, în 2017, iar Teodora Petre povestește că a purtat-o cu ea de când a descoperit-o, dorindu-și să-i găsească locul cel mai potrivit. „A fost o surpriză incredibilă să descopăr acum câțiva ani că Lavinia a scris și o piesă de teatru, în stilul ei caracteristic, cu umor și o luciditate dezarmantă”, declara regizoarea spectacolului, care își propune să vorbească despre o realitate și despre un fenomen des întâlnite în ultimele decenii, așa cum scrie în prezentarea spectacolului, și anume bătrânii care-și pun casa la bătaie în schimbul îngrijirii în ultimii ani de viață.
Aș spune însă că în spectacolul de la Teatrul Dramaturgilor Români aceasta devine o problemă secundară și că regia și, mai ales, interpretarea Anei Ciontea în rolul doamnei Petreanu aduc în prim-plan o altă problematică, și anume singurătatea… a bătrânilor în mod special, dar a întregii societăți în fapt. Singurătatea și goana după lucruri materiale care să umple goluri. Totul așezat pe o frescă socială care dezvăluie caractere tipice acestei părți a lumii, fost-comunistul la intersecție cu spiritul balcanic. Lavinia Braniște creează un personaj extrem de interesant, o doamnă în vârstă, văduvă de mulți ani, fără copii, care detestă pisicile, e mai degrabă atee, dar n-ar vrea nici să se pună rău cu Dumnezeu în caz că există, are relații doar pasagere cu rudele, stă singură într-o casă uriașă, superbă, veche și șubredă, clădire „monument istoric” și, pe de o parte, se lăfăie și se bucură de singurătatea ei, pe de altă parte, e dornică să aibă oameni în preajmă. Ana Ciontea o construiește pe doamna Petreanu cu un amestec delicios de umor, încăpățânare, cinism, șiretenie, mizantropie și grotesc.
Casa ei veche și purtătoare de bulină roșie e universul, iar ea însăși e centrul universului. Și-n jur roiesc o mulțime de pretendenți la… casa ei. Spațiul creat de Ioana Pashca are simplitate și parfum, o cameră veche cu un tablou uriaș pe perete cu o poză alb-negru din tinerețe, covor „persan”, un pat uriaș în care doamna Petreanu își petrece mare parte din timp, un interior cu parfum de alt secol și un televizor vechi alb-negru, cu milieu croșetat deasupra, pe care la final va apărea celebra bulină roșie, într-o mare de bile roșii care vor invada încăperea. Iar melodia și versurile Angelei Similea – „Casa mea-i un cântec cu acorduri ample / E o caldă melodie casa mea, / Eu sunt sufletul din ea / Ea e însăşi viaţa mea” – invadează la un moment dat spațiul și conferă un tip de concretețe diafană obsesiei pe care toți cei care iau parte la poveste o dezvoltă pentru această clădire.
„Pornesc de obicei de la personaje pe care încep să le <văd>, cu care petrec mult timp în minte și despre care simt la un moment dat că le pot duce la cursă lungă, pot să le trec prin niște situații în care știu cum ar răspunde. Cred că protagonistul (în fine, mai degrabă protagonista, până acum) este elementul cel mai important când începe să mi se înșurubeze în cap o carte sau o povestire”, spunea Lavinia Braniște într-un interviu acordat revistei Matca. Protagonista este, evident, și în „Marele cutremur” acel element care a făcut să se deseneze apoi lumea din jur. Întâi, e medicul care vede o oportunitate în casa aceea uriașă și o aduce cu el și pe soția lui, medic stomatolog. Iar Ioan Coman și Ioana Ancea construiesc două personaje ușor caricaturale, care vânează casa „monument istoric” și visează să se mute din Popești Leordeni în centru… Și printre picături, regia conturează și o criză de cuplu, doar punctată pe alocuri, o familie tipică și ușor disfuncțională din lumea noastră, doi oameni pe care par să nu-i mai unească decât acest scop comun devenit obsesie: casa cu șase camere a doamnei Petreanu. Și în timp ce o copleșesc pe aceasta cu dulciuri, bani și atenție, frustrarea crește…
De partea cealaltă se află Preotul, interpretat de Alin Florea, cu acel tip de minimalism, umor și naturalețe care-i sunt tipice. Și desigur că va dezvolta și el o obsesie pentru aceeași casă, sperând să pună la un moment dat mâna pe ea, dar, tot printre picături, scriitura și regia urmăresc să construiască un mic portret critic al bisericii, așa cum e văzută ea în acest moment cel puțin de o parte a populației. Sunt scene care stârnesc hohote de râs, cu preotul vorbind la telefon în timpul spovedaniei și filmând încăperea live… Una peste alta, preotul lui Alin Florea este întruparea lui „zi-le oameni și dă-le pace!”, are nevoi și interese (prea)omenești, e plin de vorbe, dar total lipsit de har, un (simplu) funcționar – un personaj care devine caricatural prin chiar firescul cu care e construit.
Iosif Paștina, nepotul, și Alexandra Răduță (în varianta văzută de mine), iubita lui, sunt al doilea cuplu care visează la casa doamnei Petreanu… tineri, studenți, fără niciun ban, visează că într-o zi acel loc va fi al lor… deși ea se teme de cutremure și ar prefera o chirie în Berceni…
Toți acești oameni roiesc în jurul doamnei Petreanu, îi umplu spațiul, îi fac cadouri, îi dau bani, o copleșesc cu atenție. Iar ea… cu o sclipire inteligentă și vicleană în ochi, în halatul ei de casă sau în rochia ei demodată, o variantă ușor edulcorată și mult mai simpatică a lui Hagi-Tudose, învârte totul pe degete, profită de fiecare în parte și-și savurează, de fapt, singurătatea, fără să se lase nicio clipă păcălită de vreunul dintre ei. Ana Ciontea creează în doamna Petreanu un personaj imposibil de uitat. O inflexiune, un zâmbet, o sclipire în ochi, micile ei răutăți, momentele când o traversează tristețea, râsul și veselia uneori răutăcioase, alteori sincere, combinația aceea de fetiță răsfățată, pe care timpul n-a înghițit-o, și femeia în vârstă, cu toane absurde, toate sunt doar câteva caracteristici ale unui personaj feminin de o forță și o subtilitate unice pe scenele din România. Mult mai mult decât o femeie singură, la vârsta a treia, vulnerabilă și vânată de pretendenți, doamna Petreanu în interpretarea Anei Ciontea e o lume. O lume care dispare, cu toate valorile, tarele și umbrele ei, cu tot secolul de comunism și tranziție pe care-l duce în spate și care a săpat șanțuri adânci în personalitatea oamenilor care l-au străbătut.
Teatrul Dramaturgilor Români
„Marele cutremur” de Lavinia Braniște
Regie: Teodora Petre
Scenografie & lighting design: Ioana Pashca
Muzică originală: Cezar Antal
Distribuție:
Doamna Petreanu: Ana Ciontea
Doctorul: Ioan Coman
Popa: Alin Florea
Nepotul: Iosif Paștina
Dentista: Ioana Ancea
Fata: Alexandra Răduță / Isadora Băltățeanu
Meșterul: Sevi Stan
Lasă un răspuns