Unde începe și unde se termină libertatea?! „Reconstituirea” Catincăi Drăgănescu
„Cred în arta care prinde spiritul epocii și simt că pe aici pulsează omenirea azi: suntem într-un moment de cotitură, simțim cu toții nevoia de schimbare, ne frustrează autoritatea, politicul, vrem o lume nouă, dar, spre deosebire de 1968, nu avem o reprezentare a sa. Și libertatea poate fi o formă de constrângere, asta e revelația secolului 21, avem toate tentațiile astea pe masă, putem să ne trăim viețile oricum, dar individul nu contează în marea ordine a lucrurilor. Lumea pare că se învârte fără noi. Ne lipsesc idealismul, viziunea, utopia.”
Sunt cuvintele cu care regizoarea Catinca Drăgănescu își situează pe harta personală artistică spectacolul „Reconstituirea” de la Teatrul Național din Craiova, o montare în care își propune să creeze o breșă în timp și să facă să vibreze în același timp forța electrică a artei lui Lucian Pintilie și energia aceea teribilă, vulcanică a Revoluției. E aproape imposibil de povestit ce a creat Catinca Drăgănescu în acest spectacol care, cu siguranță, la nivel tehnologic este cu mult înaintea timpului teatral în care ne situăm în România. De altfel, spectacolul este parte a proiectului #ACuTe, co-finanțat prin Programul Europa Creativă al Uniunii Europene, proiect care reunește 14 organizații europene de top din domeniul teatrului și al cercetării, cu scopul de a dezvolta producții de teatru experimental, folosind tehnologii digitale inovative.
„Cred că viitorul relației dintre oameni și AI este unul colaborativ – la fel și relația dintre spectatori și spectacol: vom vedea, cu siguranță, multe forme de automatizare. De asemenea, experiența publicului va fi influențată de inovația creativă născută din colaborarea dintre artist și diverse unelte sau modele specializate de AI. (…) În ceea ce privește teatrul, poate că realitatea augmentată, numită și mixtă, va oferi contextul necesar pentru a mixa realul cu virtualul într- un mod similar hologramelor din filmele sci-fi”, spune Ciprian Făcăeru, co-creator al conceptului spectacolului „Reconstituirea”.
Iar Catinca Drăgănescu nuanțează: „Cred că teatrul, atunci când e bun, deturnează timpul și spațiul și joacă pe terenul conștiinței colective și individuale. Până la urmă și timpul e tot un construct, trecutul, prezentul și viitorul coexistă simultan. Eu operez deseori în construcțiile mele cu durata bergsoniană, timpul emoțiilor sau, altfel zis, timpul ca percepție, nu ca realitate. Mă interesează ideea de portal, de teatru ca experiență în afara timpului și spațiului, ceea ce poate fi perceput ca un paradox pentru o regizoare preocupată de actualitate, dar nu e. (…) Eu cred că revoluția este întotdeauna posibilă, idealismul este forma mea de protest în raport cu lumea contemporană”.
Am ales să citez declarațiile celor doi creatori ai conceptului spectacolului „Reconstituirea” pentru că, de data aceasta, mi se pare că ele sunt, de fapt, parte din spectacol. Sunt una dintre componentele active. Nu pentru că ceea ce experimentezi în sala de spectacol n-ar fi suficient de puternic, la nivel senzorial, ci pentru că nuanțările celor doi limpezesc pe alocuri intenții regizorale și adaugă accente necesare pentru receptarea unui tip de construct artistic bulversant, exploziv, dar complicat și pe alocuri greu de decelat.
În Sala Atelier (Pictură) a Teatrului Național din Craiova, un spațiu superb, intim, unde ajungi traversând câteva coridoare din măruntaiele teatrului, Catinca Drăgănescu și Ciprian Făcăeru au creat într-adevăr imaginea unui posibil portal. Televizoare vechi, multe televizoare vechi, pe lămpi, sunt așezate de jur-împrejurul scenei, amestecându-se cu camere de filmat VHS, ochelari VR… Pentru public sunt pregătite fotolii și canapele simple. Întregul spațiu pare mai degrabă un atelier pregătit pentru un experiment straniu. Și cumva, montarea Catincăi Drăgănescu chiar asta e. Un experiment care-și propune să șocheze, să bulverseze, să arunce în aer limite și lumi existente, să demonstreze, să demonteze, să se impună, să electrocuteze, să afirme… Conceptual și senzorial în același timp, „Reconstituirea” te transpune într-o stare, într-o energie pe care o digeri încă multă vreme după ce ai ieșit din sală, în timp ce încerci să pui laolaltă informațiile concrete și să așezi una peste alta imaginile cu care ești bombardat timp de o oră și jumătate, în care spații, epoci, crize, se succed cu viteză și te prind într-un vârtej în care violența Revoluției se topește în culori, sunete, dans și măști de gaz, cuvintele STOP THE WAR scrise cu litere roșii pe o pânză albă se transformă într-un strigăt care pare că se extinde și-i cuprinde nu doar pe cei prezenți, ci și culisele, teatrul, lumea toată, iar lumea anilor 60, în care Lucian Pintilie filma „Reconstituirea”, devine motorul călătoriei în timp și, în același timp, palimpsestul pe care se scrie istoria ce urmează să se trăiască.
Sunt seducătoare scenele care „reconstituie” în prima parte imagini de la filmările de la „Reconstituirea”, cu o Raluca Păun care surprinde atât de inteligent și de acid și de acut accentele și umorul și cinismul și spiritul unui Lucian Pintilie, care pare că dirijează toată istoria care va urma. De la filmarea unor scene în care câțiva tineri trăiesc, se îndrăgostesc, merg la mare, interacționează cu străini, și în care ai senzația că anii 60 cu poveștile, farmecul, nostalgia și febra lor, curg pur și simplu prin fața ochilor tăi, amestecându-se cu imagini din celebrul film, replica „De ce-ai dat, mă, de ce-ai dat?” răsunând premonitoriu din ecranele televizoarelor vechi, totul ajunge să explodeze… Și imaginile se tulbură, pe ecrane apar „purici”, timpul se modifică, febra Revoluției se instalează încet, încet cu tot cu amestecul de frică, nebunie, curaj. Războiul și iminența lui azi se insinuează în mirosul de sânge și adrenalină pe care imaginile și energia creată pe scenă de Iulia Colan, de Romanița Ionescu, de Nicolae Vicol, de David Drugaru, Robert Ioan și Cătălin-Mihai Miculeasa te fac să-l simți în aer. Iar în spatele acestor imagini pe care Catinca Drăgănescu le creează pe scenă stau cuvintele sub care ea își așază de fapt acest spectacol, ca un motto: „Doar visătorii pot schimba lumea…”
Și apoi, totul se tulbură, precum imaginile de pe ecrane, unde personajele și planurile temporale se suprapun și istoriile se topesc unele în altele și ieri ar putea fi azi și azi ar putea fi doar „reconstituirea” unui ieri, cu consecințe greu de imaginat, într-un mâine pe care regizoarea l-ar vrea rezervat unei alte Revoluții, una ideală, în care individul nu se mai lasă trăit de istorie și nu se mai lăfăie în confortul pe care un prezent mereu improbabil i-l oferă ca surogat. Iar apoi, Raluca Păun vine în față și face o invitație la viață, probabil cel mai puternic mesaj pe care să-l iei cu tine din sală: nici viața, nici revoluțiile nu sunt pe TikTok sau pe Youtube și niciun canal nu le poate transmite!
Finalul este copleșitor, la propriu. O tânără cântă colinde pe străzile Bucureștiului înainte de Crăciun. Și vine Revoluția. Dar ea e arestată și interogată. Și peste ea se lasă încet, încet, sufocant, tavanul, transformându-i lumea într-o închisoare. Între podea și tavan, mai e spațiu doar pentru corpul ei…
Nu știu dacă mesajul pe care vrea Catinca Drăgănescu să-l transmită este atât de transparent precum și-ar dori, și anume să trezească, să aducă publicul în acea stare în care „să avem din nou idealuri, să credem că putem schimba lumea, să ne asumăm că vrem să schimbăm lumea”. Dar ceea ce reușește spectacolul ei este, cu siguranță, să chestioneze nu atât gradul, cât ideea de libertate și felul cum ea s-a modificat în timp. Și mă întreb: asta nu implică într-un mod subtil chiar și folosirea tehnologiei la acest nivel? Cine pe cine folosește? Unde începe și unde se termină libertatea?!
Teatrul Național din Craiova
„Reconstituirea”
Concept: Catinca Drăgănescu și Ciprian Făcăeru
Regia artistică: Catinca Drăgănescu
Text de: Catinca Drăgănescu
Scenografie fizică, VR/AR & lighting design: Ciprian Făcăeru
Distribuția:
Cătălin-Mihai Miculeasa
Iulia Colan
Nicolae Vicol
Raluca Păun
Romaniţa Ionescu
David Drugaru
Robert Ioan
Costume și consultant scenografie: Lia Dogaru
Dezvoltare software Reconstituirea VR/AR: Augmented Space Agency (Dan Făcăeru și Sabin Serban)
Compoziție muzicală originală și sound design: Cristian Vieriu (interior 8)
Comunicare Proiect: Bad Unicorn (Monica Felea)
Manager Proiect: George Albert Costea
Asistent regie: Despina Remediaki
Asistent scenografie (costume): Adelina Galiceanu
Regia tehnică: Mihai Manea
Sufleor: Ramona Popa
Sunet: Emy Guran
Lumini: Alina Mitrache/Marian Tudorache
Video: Florin Chirea/Orlando Buda
Supratitrare: Emi Chirea
Lasă un răspuns