Un șofer indian, care lucrează pentru Uber la Londra, de nici un an, și evită orice conversație cu clienții, ca să nu cumva să le lezeze, fără să vrea, vreo sensibilitate. Un american trecut de prima tinerețe, divorțat, care se mută în alt oraș din SUA și plătește 40 de dolari pe o oră de mângâieri platonice, cumpărate de la o domnișoară specializată în acest sens. O japoneză în vârstă, concentrată să găsească o infracțiune serioasă de comis, ca să fie sigură că ajunge la penitenciar și acolo o să aibă cu cine vorbi. Un student de la o universitate americană, ba chiar mai mulți, care au nevoie să li se explice concret cum invită pe cineva face to face la o întâlnire în oraș, pentru că n-au mai făcut niciodată așa ceva.
Ei sunt câteva dintre personajele pe care le scoate din anonimat Noreena Hertz, autoarea studiului „Secolul singurătății. O pledoarie pentru relațiile interumane”, publicat recent la Editura Humanitas. Ei, împreună cu nenumărați alți anonimi, prind viață într-o carte care îi pune oglinda în față lumii noastre și ne arată imaginea – fără să se piardă în explicații sofisticate, fără să se lanseze în teorii subtile, fără să brodeze speculativ în jurul observațiilor făcute pe teren și atent documentate, fără să rămână într-un conservatorism ușor de combătut. Pe scurt, suntem singuri, din ce în ce mai singuri, iar singurătatea nu ne aduce deloc împlinire și în niciun caz siguranță, așa cum ar putea crede unii dintre cei înspăimântați de ravagiile făcute de Covid-19. Dimpotrivă.
Brittany are 23 de ani, este din Florida, a studiat știința mediului la Universitatea Brown și, negăsindu-și de lucru în domeniu, colaborează cu firma Rent a Friend. Face „muncă emoțională”, adică poți să o închriezi cât timp simți nevoia și cât timp îți permiți, ca să fie „prietena” ta, să poți vorbi cu ea, să te plimbi cu ea, să-ți țină companie la cumpărături etc. Și nu, nu are nicio legătură cu sexul. Când e întrebată care e profilul clientului obișnuit, răspunde: „Singur, între 30 și 40 de ani, cu o carieră solidă. Genul de om care petrece multe ore la serviciu și nu pare să aibă timp pentru prea mulți prieteni”. Brittany este unul dintre primele personaje cu care ne face cunoștință autoarea acestei cărți care sintetizează o realitate într-un mod accesibil și, astfel poate ajunge la o mulțime de cititori, îi poate face să caute răspunsuri la întrebări despre propria viață.
Din ce în ce mai singuri din multiple motive, ființe fragile, care au nevoie de repere și de sprijin, oamenii prezentului plutesc în derivă într-un ocean de singurătate. Obsedați de bunăstare și „satisfacție”, cad în propriile capcane, dar și în capcanele de tot felul întinse de o societate care avansează într-un ritm nebun. Singurătatea adolescentului cu ochii în smartphone, singurătatea tânărului ahtiat să-și găsească un loc de muncă bine plătit, singurătatea adultului înstrăinat de partenerul/partenera de viață, de familie, de colegi, singurătatea pensionarului pe care rar îl vizitează cineva – uneori, e nevoie de o amendă, așa cum a socotit guvernul Japoniei, astfel încât copiii hiperocupați să fie obligați să-și viziteze din când în când părinții aflați la vârsta a treia – sunt, toate, puse în discuție. Iată câteva dintre singurătățile analizate deloc speculativ într-o carte ce ne prezintă simplu și la obiect înfricoșător de multe singurătăți: a profesionistului dintr-un domeniu sau altul, obligat să lucreze într-un spațiu clar delimitat de angajator și, adesea, monitorizat video în orele de program, a pacientului internat, care nu poate fi vizitat de apropiați, a adultului pentru care e mai simplu să facă rost de un robot pentru fanteziile sexuale decât de un partener în carne și oase.
Cum s-a ajuns aici este, inevitabil, una dintre întrebările la care Noreena Hertz, profesoară universitară și autoare a mai multor studii, încearcă să răspundă. De ce suntem exact victimele comunicării digitale? De ce comunicarea intensă, instant și nonstop, a generalizat exact incomunicarea? De ce atâtea strategii economice și sociale impuse de guverne au dus în aceeași direcție? Și aceste întrebări, printre altele, mai precise, sunt avute în vedere, în tentativa de a sintetiza cauzele unei stări confirmate de numeroase surse. „Stilul actual de viață”, citim în primele pagini ale volumului, „natura schimbătoare a pieței muncii și a relațiilor, arhitectura orașelor și birourilor, felul în care îi tratăm pe ceilalți, precum și felul în care ne tratează propriile guverne, dependența de smartphone-uri și chiar felul în care iubim, toate acestea ne adâncesc sentimentul de singurătate”.
Singurătatea bântuie continentele. Alimentând resentimentele, susține Noreena Hertz în volumul ei publicat după zece ani de cercetare, ea poate naște monștri cu diferite chipuri. În „epoca fără contact” (cum se intitulează unul dintre capitole), conectați la toate rețelele de socializare, aflați în posesia tuturor aplicațiilor și gadget-urilor posibile, nu mai suntem animale sociale, ci bântuim ca niște stafii într-o societate în care ne simțim străini și înspăimântați la gândul că dacă o postare de-a noastră nu primește like-uri – sau nu suficiente – înseamnă că nu suntem apreciați și că alții sunt mult mai… populari. O capcană zdravănă, în care cad, din câte se pare, milioane de oameni. Apropo, știți ce e BOMP („a Belief that Others are More Popular”), fenomenul căruia psihologii i-au spus astfel, și că el face ravagii, nu numai printre adolescenți?
Un peisaj într-un fel apocaliptic prinde contur în cele câteva sute de pagini ale unei cărți care trimite la o întreagă bibliografie. În acest pustiu hiperconectat care este societatea noastră, cu aglomerările ei urbane în care totul e digitalizat, totul e de vânzare și totul e „optimizabil”, înfloresc, bineînțeles, atitudinile extremiste, forme multe de fundamentalism și imposturi de toate felurile. Într-o lume în care, în secolul XXI, bibliotecile publice sunt din ce în ce mai puține, iar cultul pentru propriul corp pare uneori să devină o religie, destrămarea comunităților, oricare și oricum ar fi ele, nu poate decât să accentueze o singurătate cu un viitor cât se poate de promițător pentru ea. După criza financiară din 2008, amintește autoarea, în Marea Britanie s-au închis peste 800 de biblioteci publice. Iar în ultimii ani, să nu uităm, s-au deschis nenumărate afaceri în care contactul real, fizic, cu clientul nu e considerat necesar, ci de evitat. Ne-am transformat în supuși consumatori de orice – de la distanță, comandăm orice.
Și ce e de făcut? De fapt, aceasta este marea întrebare a cărții. Cum oprim entuziastul, necugetatul mers înainte, încolonați, dar, atât de singuri și de intoleranți, către un viitor sigur, în care fiecare stă în bula lui și-și comandă ce îi trebuie? Noreena Hertz încearcă un răspuns în „Secolul singurătății”. Ideal ar fi, poate, să cumpărați cartea dintr-o librărie reală, aflată într-o clădire reală, pe o stradă reală, și s-o citiți la o cafea, într-o cafenea reală, dintr-un oraș real, plin de oameni grăbiți.
Lasă un răspuns