În culisele dictaturii

Dictatura se construiește încet, treptat, cu răbdare, trebuie timp pentru spălarea creierelor, trebuie răbdare pentru ca oamenii să se obișnuiască încet cu noua realitate, trebuie să experimenteze frica prin toată ființa lor, în așa fel încât să aleagă de bună-voie închisoarea care se ridică încet în jurul lor, trebuie ca instaurarea minciunii să le devină o nouă realitate.

În spectacolul „Ferma animalelor”, pus în scenă la Teatrul Mic din București, Andrei Huțuleac construiește anatomia unei dictaturi… Pornind de la textul lui Orwell, la aproape un secol de când a fost scris, Andrei Huțuleac analizează cu luciditate crud-ironică și cu umor cinic mecanismele prin care se creează un regim dictatorial. Nu neapărat critica la adresa regimului stalinist pe care o reprezintă textul vizionarului Orwell a țintit-o regizorul, ci felul cum acest tip de situație se poate repeta de-a lungul istoriei, cu alți actori și în alt spațiu. L-a interesat să dezvăluie firele acelea nevăzute care-i transformă pe oameni în marionete ale unor regimuri, ale unor așa-ziși lideri, să ridice vălul iluziei și să pună cumva în lumină o formă de hipnoză în masă care se poate activa în anumite condiții.

O excelentă demonstrație de teatru în „spațiu gol”, spectacolul din Sala Atelier a Teatrului Mic începe ca un spectacol-lectură. Și păstrează un timp aceste premise ale spectacolului-lectură. La o masă lungă, aflată pe scenă, unde stau și câțiva spectatori, actorii se așază pe rând pregătindu-se de repetiție… vorbesc între ei, fac glume, fac vocalize, își antrenează ușor corpul, apoi încep să scoată textele și să citească… Treptat și pe nesimțite, „lectura” nu mai e doar o lectură, fiecare dintre cei nouă actori transformându-se într-unul dintre animalele din Ferma lui Orwell, într-un exercițiu de actorie perfect, care va funcționa de-a lungul celor două ore, în care asiști la o poveste terifiantă, tocmai pentru că regia întoarce pe dos și-ți arată direct cusăturile, la început mai fine, apoi din ce în ce mai grosolane ale dictaturii. Desface în fața ta mecanismul, scoate toate rotițele și înțelegi cât de ușor se poate deraia într-o realitate paralelă de al cărei pericol nu suntem niciodată pe deplin feriți. Iar realitatea acestor zile ne-a dovedit-o din plin.

Parabola lui Orwell vorbește despre o fermă în care animalele se revoltă brusc și vor să-l alunge pe fermierul John pentru că le exploatează. Nemulțumirea se traduce imediat în haos. Iar haosul va sădi imediat sămânța dictaturii, pentru că de pe urma naivității e cel mai ușor de profitat în astfel de momente, în care discernământul este puternic afectat, iar febra unui bine iluzoriu pune stăpânire pe o comunitate întreagă. Fără măști, Andrei Huțuleac se folosește de mijloace simple, construind totul, fiecare trăsătură a fiecăruia dintre animale, fiecare particularitate, prin mici simboluri, accentuând sau articulând o trăsătură de caracter, printr-o inflexiune, printr-un tic verbal, printr-o formă anume de rostire a unui sunet, printr-o portavoce și un gâfâit inconfundabil în cazul dictatorului Napoleon – un rol excelent construit de Andreea Grămoșteanu, o combinație de forță fizică, inteligență vicleană, ipocrizie grețoasă, un amestec teribil de dispreț autoritar, forță tiranică și forță subversivă. Cu siguranță una dintre cele mai nuanțate și mai interesante creații scenice ale actriței!

De altfel, întreaga distribuție intră în acest joc nebun în care metamorfoza are la bază instrumentele caricaturii și fabula funcționează impecabil. Vlad Logigan creează un Squealer atât de nuanțat în ipocrizia lui sinceră și simpatică, omul care e umbra lui Napoleon, mereu gata să disemineze ordinele șefului; Oana Pușcatu, un Snowball plin de forță și entuziasm, în propagarea noii ideologii în care crede sincer, dar al cărei martir va deveni…; Silvana Mihai, în iapa Molly, încarnarea superficialității, care-și poartă cu mândrie însemnele sclaviei, confundându-le cu ale libertății; Virgil Aioanei în rolul măgarului Boxer, o excelentă încarnare a „animalului” nou, spălat pe creier, bine intenționat, muncitor, carne de tun, cel care e cel mai ușor de exploatat pentru că devotamentul lui frizează absurdul și rațiunea îi este anulată de un tip de obediență la fel de absurdă, un prototip de care orice regim dictatorial are mare nevoie, îl folosește și apoi îl elimină fără remușcări…

Spectacolul de la Teatrul Mic urmărește de la prima și până la ultima scenă cum se naște o dictatură. Cum ajung porcii la putere… De la o Revoluție împotriva nedreptății se instalează o nouă ordine. Întâi, lucrurile par să meargă în direcția corectă. Cu toții au aceleași idealuri, scriu slogane în care cred, muncesc împreună, suferă împreună și luptă împreună. Apoi, încet-încet, lucrurile se schimbă. Dintre ei se ridică așa-ziși lideri, care încep să le impună celorlalți idei și care, treptat, se instaurează la putere, copiind exact atributele umane, împotriva cărora porniseră la luptă. Încet-încet, porcii vor să meargă în două picioare, nu în patru, încep să doarmă în paturi și-n dormitoare, nu în grajduri, încet-încet modifică Decalogul Revoluției, făcând adăugiri care relativizează cu totul adevărurile în care crezuseră… Minciuna se instaurează treptat, diseminată prin diverse mijloace, și dictatura se consolidează prin frică: amenințarea care planează permanent că vechea dictatură s-ar putea reinstala și apoi, mult mai direct, frica de moarte, căci noua putere ucide fără milă…

De la frazele din prima scenă, citite simplu ca-ntr-o repetiție, tensiunea atinge note imposibil de redat în scena în care dictatorul Napoleon ucide mânjind gâturile animalelor cu o pensulă cu vopsea roșie, lăsând un urma lui un munte de morți și multă frică… Și gâfâitul lui sacadat în portavoce – vocea Andreei Grămoșteanu –, îți rămâne înfipt în creier, ca o amenințare niciodată pe deplin eliminată. Desigur că spectacolul revizitează diverse forme de dictatură pe care le-a cunoscut istoria noastră recentă și, în acest sens, rămâne emblematică o scenă în care dansează cu toții pe ghete kangoo jumps, sus pe masă, într-un ritm amețitor, până la epuizare, fluturând panglici multicolore pe melodia „Românie, Românie” cântată în cinstea vizitei lui Ceaușescu, în Coreea de Nord… Însă ceea ce rămâne și interesant, și puternic, și valoros în spectacolul lui Andrei Huțuleac este că, această incursiune în culisele dictaturii, în această încercare de a demasca mecanismele dictaturii, explorează nu atât drama unei societăți care se prăbușește, cât, mai ales, drama uriașă a indivizilor care sunt dispuși să creadă în utopii! Iar scena finală e o lovitură de teatru… Fiecare actor poartă pe față masca unui dictator. Unul singur poartă o foaie albă… Rămâne ca la un moment dat istoria să adauge acolo un chip. Sau nu!

Teatrul Mic, Sala Atelier (Constantin Mille)

„Ferma Animalelor” de George Orwell  Scenariu teatral de Andrei Huțuleac

Regia: Andrei Huțuleac

Scenografia: Maria Nicola

Coregrafia: Ștefan Lupu

Sound design: Marin Grigore

Song-uri: Oana Pușcatu

Lighting design: Lucian Moga

Asistent regie: Dora Bârzan

Producător delegat: Alois Chiriță

Ilustrații: Maria Nicola

Grafică: Blanca Doba

Cu: Andreea Grămoșteanu, Oana Pușcatu, Silvana Mihai, Ana Bart, Vlad Logigan, Virgil Aioanei, Viorel Cojanu, Andrei Brădean, Vlad Milotoi

Foto: Anastasia Atanasoska