„Naufragiat”. Avem nevoie de poveste

Trăim într-o lume teatrală în care nu prea se spun povești. Creatorii sunt preocupați fie de lucruri serioase, grele, complicate, de probleme sociale mai mult sau mai puțin arzătoare, fie își doresc să facă entertainment cu orice preț și de multe ori de calitate îndoielnică, pe ideea că asta vrea publicul. Prin urmare, un spectacol care să aibă simplitatea profundă a teatrului de care vorbește Peter Brook în „Spațiul gol” și puterea de iluzie de care vorbește Strehler, împreună cu o poveste adevărată, o poveste cu eroi și fantezie și aventuri nebunești, este o întâlnire rară în teatrul românesc.

La Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, Andrei Huțuleac a pus în scenă piesa „Naufragiat. Fantasticele aventuri ale lui Louis de Rougemont (povestite de el însuși)” de Donald Margulies. Lui Andrei Huțuleac îi cunosc parcursul artistic încă de la debut, l-am urmărit în fiecare rol, i-am urmărit evoluția, creațiile lui actoricești în „Amadeus”, în „Hamlet”, în „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, realizate cu „Trupa fără nume”, în direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză, rămân puncte de reper în istoria recentă a teatrului românesc, sunt creații de care mi-e dor și care-mi taie respirația și acum, la câțiva ani distanță. Între timp, Andrei Huțuleac a mai deschis un drum în existența lui artistică, în regia de film unde, din nou, face performanță, iar spectacolul de la Brăila este începutul unui drum în regia de teatru.

Să spui o poveste coerent, inteligent și seducător e, poate, unul dintre cele mai complicate lucruri în teatru. Să creezi din nimic o lume, să ții în palmă, cu forța unui magician, un public eterogen, grăbit, obișnuit cu poveștile de pe Netflix și cu viteza pe care o imprimă societatea în care trăim, un public care prea rar mai are timpul sau disponibilitatea sau obișnuința de a citi povești și a se lăsa desfătat de ele, e o mare performanță. Să construiești un întreg imaginar din câteva elemente de decor, obiecte simple, pe care le-ai putea găsi în podul casei bunicilor, un cufăr pictat, un celofan uriaș pe post de Marea de Corali, o coroană sau un semn distinctiv în mijlocul frunții, pentru locuitorii unei insule de niciunde, făcute din linguri, o plapumă mare și albastră, câteva fotografii vechi, e, de asemenea, o performanță. Și să creezi pe scenă, tot din nimic, dar cu imaginația unui joc de copii, tot universul acela de aventuri imposibil; să faci ca o sală întreagă să respire aventura, să simtă furtuna stârnită din senin pe mare, să tremure de emoție când se caută perlele, să aștepte cu sufletul la gură, dar și cu un zâmbet în colțul gurii, atunci când eroul ajunge într-un trib sălbatic, să urmărească dialogul inventat într-o limbă necunoscută, dar atât de seducătoare în simplitatea ei, între erou și femeia de care se îndrăgostește; să le vezi, fără ca ele să existe fizic pe scenă și fără vreo proiecție pe vreun ecran…, și corabia, și insula, și tribul întreg, și vulcanul care erupe și chiar Londra… Londra în toată nebunia ei, cu străzile ei zgomotoase și cu toată revoluția industrială, creată din zgomote metalice de ciocan. Cam așa arată, pe scurt, lumea minunată pe care o construiește pe scenă Andrei Huțuleac, împreună cu scenografa Maria Nicola, și în care-și plasează cei patru actori – Ciprian Chiricheș, Nicholas Cațianis Jr., Blanca Doba și Corina Borș – care vor întrupa pe rând zeci de personaje, decupate diferit doar de câte un detaliu de voce, de gest sau de costum, totul schimbat la vedere, totul, cu puterea iluziei acceptate, totul, într-o convenție superbă în care știm că suntem mințiți și vrem ca vraja să nu se destrame. De fapt, asta e teatrul în esență, nu-i așa?!

În rolul lui Louis de Rougemont – un fel de Robinson Crusoe care-și povestește în cel mai seducător mod cu putință aventurile nemaipomenite, trăite (sau inventate) în ținuturi necunoscute, după ce pleacă dintr-o Londră cenușie, cu capul plin de povești colorate spuse de mama lui, pentru a bântui pe mări și oceane și a trăi o poveste cum numai în cărți există – Andrei Huțuleac îl distribuie pe Ciprian Chiricheș. Care construiește un personaj căruia ți-e imposibil să-i reziști. E vesel, e nebun, crede cu toată frumusețea cu care cred copiii în poveștile pe care le inventează (sau nu), știe să țină publicul în mână, știe să-i spună povestea, să-l ia cu el, să-l poarte prin fiecare ungher pe unde au ajuns el sau imaginația lui, nici nu mai contează; știe să creeze o lume dintr-o privire, dintr-un gest, din inflexiunea cu care rostește un cuvânt. La fel, ceilalți trei actori, care sunt pe rând toate personajele care se perindă prin lumea lui Louis, de la mama, la soția lui, de la aborigeni, la câinele lui credincios (Nicolas Cațianis Jr. chiar reușește o creație în rolul câinelui). Cu toții se lasă în voia poveștii, se bucură să o spună, cred în ea și în magia ei și, fără să alunece vreo clipă în ridicol, și farmecă așa cum te farmecă jocul serios al unor copii. De fapt, care e povestea? Donald Margulies a scris o piesă inspirată de viața unui așa zis aventurier pe nume Louis de Rougemont, care, la începutul secolului 20, a vrăjit lumea cu o așa-zisă poveste adevărată, pe care ar fi trăit-o el însuși, dispărut fiind din Londra și cutreierând lumea și insule sălbatice. Povestea scrisă de el s-a bucurat de un succes nebun, a fost un erou al momentului – parcă seamănă cu modul cum se construiesc și dispar eroii azi… Iar apoi a fost demascat ca impostor și a fost bănuit că aventura a existat doar în imaginația lui de copil bolnav și plăpând, care s-a transformat într-un adult cu imaginația aprinsă.

E foarte limpede și curat universul creat de Andrei Huțuleac. Și totul e gestionat cu o precizie matematică, mai ales umorul, în permanență spectacolul păstrându-și altitudinea, prin felul inteligent și bine controlat în care e construit imaginarul acestui adult-copil, fals aventurier, care își trăiește cu toată seriozitatea poveștile în mintea lui. Și, care, permanent, te face să-ți pui serios întrebarea care e diferența dintre imaginație și realitate; care șterge granițele dintre imaginație și realitate cu grația cu care un copil construiește un castel de nisip și apoi vrea să se mute în el.

La final, m-am gândit că, dacă în spiritul lui Brook, acest spectacol ar fi itinerat și jucat în locuri în care oamenii n-au mai văzut teatru niciodată, cu siguranță i-ar face pe acei oameni să se îndrăgostească de teatru.

Teatrul „Maria Filotti” din Brăila

„NAUFRAGIAT! Fantasticele aventuri ale lui Louis de Rougemont (povestite de el însuși)” de Donald Margulies

Traducerea: Corina Moise

Regia artistică: Andrei Huțuleac

Scenografia: Maria Nicola

Light design: Lucian Moga

Cu: Ciprian Chiricheș, Nicholas Cațianis Jr., Blanca Doba, Corina Borș