Urmărește-ne

FB

Agerola, un sat ca o vedere veche în care bat clopotele seara

Aterizezi în Napoli, mănânci neapărat o pizza Margherita, pentru că gustul nu se compară cu nimic pe lumea asta, apoi iei Circumvesuviana de la nivelul inferior al gării Napoli Centrale, te bucuri de o oră în care călătorești înghesuit, printre grupuri de turiști care merg, cei mai mulți, la Pompeii, dar tu îți continui drumul și într-o oră ești în Sorrento, pe altă planetă, în orașul lămâilor și-n inima Campaniei, la doi pași de, poate, cea mai spectaculoasă zonă a Italiei, celebra Coastă Amalfitană.

Napoli, Pompeii, Herculaneum și Sorrento merită fiecare o poveste separată, iar Coasta Amalfitană încă alte o sută de povești, pentru fiecare loc și pentru fiecare imagine care-ți taie respirația, fie că pornești spre ea pe mare, cu vaporul, din portul din Sorrento, fie că iei autobuzul spre orășelul Amalfi. Din vaporul, de pe mare – o experiență care nu trebuie ratată pentru nimic în lume –, locul pare ireal. Iar dacă vii cu autobuzul de la Sorrento – așază-te neapărat pe partea dreaptă, dacă îți plac senzațiile tari! Nimic nu se compară cu sentimentul acela că te afli între prăpastie și paradis… Dar nu despre frumusețea aceea teribilă, copleșitoare, pe care o surprind uneori și fotografiile, este vorba, ci de un sentiment straniu, că ai nimerit pe o altă planetă. Positano? Positano, atunci când te apropii de el, ai sentimentul că ai nimerit fix în turnul lui Babel. Senzația de (i)realitate paralelă nu te părăsește nicio clipă cât timp te afli pe Coasta Amalfitană. Iar Amalfi? Amalfi e mai amar, mai misterios… Dar nu despre Positano și despre Amalfi vreau să vă povestesc și nici măcar despre Ravello, care e ca o vrajă – imaginile din Villa Cimbrone din Ravello sunt medicament pentru depresie… Și nu-i deloc o metaforă, pentru că Villa Cimbrone, cu grădinile ei spectaculoase, cu influență maură, suspendate undeva de deasupra mării, chiar a fost reconstruită în forma pe care o are ea azi de către baronul Ernest Beckett, care numai aici și-a regăsit bucuria de a trăi după moartea soției lui. Când a ajuns în Ravello, în primii ani ai secolului 20, într-o călătorie în care încerca să regăsească un sens al vieții, a simțit că aici trebuie să se oprească… și a construit paradisul care poate fi vizitat azi.

Ei bine, pe lângă aceste orășele spectaculoase, care sunt în orice ghid turistic, undeva sus, în munți, se ascund altele, care un alt farmec. Am ales Agerola întâmplător. O localitate, undeva deasupra orașelor Positano și Amalfi, mai puțin turistică, împărțită în mai multe sătucuri și cătune, dintre care cel mai cunoscut este Bomerano, pentru că de-acolo începe Sentiero degli Dei, minunata Cărare a Zeilor, care coboară din munți, până spre Positano. Însă Agerola San Lazzaro în sine, satul de deasupra Coastei Amalfitane, cu tihna lui aproape stranie, într-o după-amiază de început de toamnă, în care auzi cum bat clopotele Catedralei Santa Maria, din centru, și vezi cum încep să deschidă magazinașele după pauza de prânz, e ca o călătorie în timp.

În primul rând, după agitația nebună de jos de pe Coastă, când, după un drum incredibil cu autobuzul prin munți, într-o cascadă de serpentine interminabilă, cu prăpastia lângă tine permanent, autobuzul ajunge aici sus, în piațeta din fața bisericii, și în el au mai rămas doar doi trei oameni, nu prea știi unde ai nimerit. E liniște, nimeni nu se grăbește, câțiva oameni intră în biserică, se aude un cor care repetă și, peste drum, alți câțiva oameni mănâncă un sorbetto de lămâie, pe terasa unei cofetării care și ea pare rătăcită din alt timp. Doar câteva magazinașe micuțe, unul unde găsești un prosciutto demențial pe care stai și-l guști în picioare, la o măsuță improvizată, împreună cu o bucată de mozzarella di Bufala de Agerola, una dintre cele mai bune din lume… Te plimbi încet prin sătuc, e pitoresc, e plin de farmec, e surprinzător, și nimerești într-o altă piațetă, care dă spre mare. Locul oferă una dintre cele mai spectaculoase priveliști asupra Coastei Amalfitane. Și dacă vrei să  mai faci câțiva pași, o plimbare de un sfert de oră ajungi într-un loc chiar mai spectaculos, ruinele unui castel vechi, Castello Lauritano, aflat undeva la 700 de metri deasupra mării. Și chiar dacă acum castelul nu poate fi vizitat, e în reconstrucție, terasa lui oferă poate cea mai puternică imagine deasupra Coastei. Sălbatică, ușor înspăimântătoare, puțin amețitoare, de parcă ai fi suspendat undeva, între pământ și cer. De sus se văd de la Convento Santa Rosa din Conca dei Marini, până la Domul din Amalfi, e un spectacol unic în lume. Iar alături… la doi pași de tine, chiar lângă ruinele castelului, câteva grădini cu zarzavat. Amestecul are în sine o ironie duioasă și o poezie pe care o iei cu tine până la capătul lumii.

Aici, în Agerola, am petrecut două seri, la o pensiune agroturistică, numită La Vigna degli Dei, un loc la fel de ireal ca întreaga zonă. Simplu, ca la țară, cu o grădină minunată, cu flori și câțiva măslini, cu ciorchini de roșii dintr-un soi special, din care se face sosul pentru celebra pizza din zona Napoli și care nu seamănă cu nicio altă pizza din lume, La Vigna degli Dei e locul unde să vii special pe Coasta Amalfitană ca să petreci o seară în grădină, sub măslin, cu luna deasupra, la doi pași de priveliștea abruptă dinspre Coastă, și să savurezi mâncarea țărănească, autentică, incredibilă, gătită atunci, pe loc, pentru tine, alături de un pahar de vin organic, făcut chiar de către Pasquale… care te invită și la un curs de gătit. Locul e fantastic. Agerola toată e fantastică. Nu-i neapărat ușor de ajuns aici, iar cu mașina, serpentinele dintre Amalfi și San Lazzaro nu-s chiar pentru oricine, dar există un autobuz care, în afara zilelor din weekend leagă Agerola direct de Napoli Garibaldi într-o oră și jumătate. Agerola e romantic, puțin demodat, puțin prăfuit, ca o vedere veche în care brusc poți să intri, să te așezi la o masă și să mănânci o înghețată de lămâie…

Este critic de teatru, câştigătoare a premiului UNITER pentru critică teatrală pe anul 2011. A lucrat ca jurnalist cultural la diverse publicații (Ziua, Jurnalul Naţional, Evenimentul Zilei, Adevărul) este redactor la Ziarul Metropolis, a fondat și a fost redactor-șef al revistei Yorick și redactor-şef al revistei Amfiteatru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

TOP

Text demo reclama

r