Pentru cineva care avea unsprezece ani la Revoluție, ca mine, și tocmai primise prima pereche de blugi, adusă cu eforturi de la Timișoara, amintirile de dinainte sunt multe – bunicul octogenar, care pleca la coadă la lapte la patru-cinci dimineața pe un ger cumplit, alimentarele goale, portocale anemice apărute la sfârșitul anului etc. Pentru cineva născut la un timp după, cărțile, tot ele pot face ceva lumină asupra lui „Cum era?”. Știu, librăriile noastre încă sunt pline de cărți despre comunism – sinteze, volume de memorialistică, biografii, studii, eseuri, romane sau proză scurtă. Demonii sunt departe de a fi fost exorcizați prin literatura postdecembristă, desigur, procesul, necesar pentru supraviețuire și autocunoaștere, e în derulare. Există o mulțime de povești și lumina continuă să dezvăluie ororile așa cum au fost ele – fără milă.
În abundența asta explicabilă de titluri se află și lucrări cu totul remarcabile. Unele ajung ușor la cititorul de azi, poate mai ales la cel fără amintiri dinainte de 1989, găsind calea de a spune fidel și relevant povestea unei epoci horror. Printre ele se află uneori și volume ce mizează pe fragmentar, adunând piesele unui puzzle ce conturează o imagine verosimilă, bogată, convingătoare și, desigur, monstruoasă. Dintre aparițiile recente amintesc două volume nominalizate la Premiul „Monica Lovinescu”, ediția 2026: Povești de viață din comunism. Represiune și cotidian, volum editat de Claudia-Florentina Dobre și apărut la Editura Cetatea de Scaun, și Cenzurat. Viața românilor înainte de 1989 în note informative, rapoarte ale Securității, planuri de supraveghere a populației și, între acestea supraviețuirea de Daniela Rațiu, publicat la Editura Cartier. Lor li s-a adăugat de curând și ediția nouă, tipărită la Vremea, a antologiei Cum era? Cam așa… Amintiri din anii comunismului (românesc), coordonată de Călin-Andrei Mihăilescu și reeditată după douăzeci de ani de la apariție.
Cel puțin în ultimele două cazuri, fragmentarul reușește să-și reafirme forța de convingere și, decupând scene din viața comunistă, extrăgând episoade cu personaje relevante, unele rămase anonime, să expliciteze și să explice vremuri sinistre, construite cu avânt de slujitorii siniștri ai unei ideologii sinistre. Dimensiunea terapeutică, dacă se poate spune așa, a celor două volume este un plus important, ca și valoarea lor documentar-formatoare. E foarte posibil ca, dacă parcurge măcar câteva dintre textele adunate de Daniela Rațiu în volumul ei, un cititor născut după 2000 să înceapă să înțeleagă câte ceva despre un moment pe care e foarte probabil să-l perceapă ca fiind foarte îndepărtat în timp. Iar dacă citește textele din antologia reeditată la Vremea, poate chiar în altă ordine decât cea alfabetică pe care o urmează jucăuș volumul, să întrezărească, poate chiar atunci când mustăcește sau râde în hohote, ce prindea proporții hidoase dincolo de un fapt sau altul și de felul în care e povestit el. Fiecare român înainte de 1989 a fost o țintă pentru regimul comunist.
„Cartea aceasta este dedicată românilor care știu că s-au opus regimului totalitar, sub orice formă de opoziție politică, dar despre care nimeni nu mai vorbește, despre faptele acestora, mici sau mari, umbrite de timpul care trece peste trecut, acoperind drama istorică a unui popor. Și celor care nu știu și trebuie să afle. Povestea disidenței și a opoziției politice în orice formă și în orice grad de manifestare în banda joasă a regimului comunist de dinainte de 1989”, punctează Daniela Rațiu în textul ei introductiv și cititorul se pregătește de o călătorie în infern. Cum este, în treacăt fie spus, și incursiunea propusă de expoziția „A.REST – 1989. Arhiva video a Securității”, care se poate vedea la Muzeul Național de Istorie al României până la sfârșitul lui noiembrie. Arhivele cercetate pentru Cenzurat au scos la iveală, datorită calităților cercetătoarei, care știe bine că drumul e cel puțin la fel de important ca destinația, o mulțime de piese dintr-un puzzle ce pare nesfârșit. Unele piese ies acum la lumină pentru prima dată, decupate de autoare cu atenție la esențial, dar în lucrare găsiți și povești cunoscute din comunism, drept care combinația rezultată este capabilă să creeze o bună imagine de ansamblu. Curiozitatea și răbdarea cercetătoarei coabitând armonios cu arta scriitoarei de a decupa identități și de a construi mici scene, volumul Danielei Rațiu, postfațat de Ioan Stanomir, care privește și el spre viitor, mai luminează o dată ororile trecutului. Iar scenele de viață au o forță extraordinară de a vorbi despre el. Însoțite în unele cazuri de reproduceri ale unor documente relevante din arhivele CNSAS, care au un impact puternic, ele pun într-o lumină necruțătoare scene precum: fuga unui tipograf, la granița dintre Ungaria și Iugoslavia; reținerea la aeroport a unui inginer care se întoarce din Bangladesh cu o valiză în care sunt ascunse câteva sute de stilouri; racolarea unui preot și, în caz de eșec, recursul la kompromat; racolarea unui student pentru structurile de supraveghere; exmatricularea lui Ion Monoran pentru că voia să fugă în Occident sau reprimarea unui student care asculta Europa Liberă; raportarea la medicii „cu probleme psihice”; interzicerea folosirii reșourilor în unitățile de lucru ale miliției, după raționalizarea consumului de curent electric și, nu în ultimul rând, problema spinoasă a… savarinei.
Neobosită și neînduplecată, infernala mașinărie a represiunii comuniste se dezvăluie în pagini în care abundă și comicul involuntar, lentilă folosită pentru a privi trecutul și de câțiva dintre autorii care au scris pentru antologia Cum era? Cam așa…, în care tinerii pot afla câte ceva despre „mașina de bătut”, de exemplu, despre limbajul esopic și în general despre arta supraviețuirii într-un regim opresiv, care nu acceptă nicio abatere și nicio excepție. Iubitori de ludic și parodic, mulți dintre autorii antologiei s-au jucat, alții și-au amintit înfiorați, etalând întreaga tragedie a trecutului, au scris și din textele lor a ieșit o carte-alfabetar ce poate fi citită în ordine aleatorie a textelor. „Nu judecăți, ci amintiri – personale, particulare, vii – veți găsi în această carte care vă invită să rememorăm împreună o epocă pe care nu o putem lăsa să se îndepărteze de noi, cu una, cu două”, scrie Călin-Andrei Mihăilescu, după ce ne arată, în primele pagini, o colecție „anonimă, colectivă, multiplă și stratificată” de amintiri din comunismul românesc, semnată de „un gentil necunoscut”.
După textul lui, se dezlănțuie infernul. Despre tăcere și sensurile ei în epoca de dureroasă amintire a scris, în două texte foarte personale, Sanda Golopenția. „Peștișorul nostalgic” din textul Doinei Jela te provoacă să încerci, dacă ești un cititor inocent, o privire într-un trecut rămas cât se poate de prezent, Andrei Codrescu aruncă un ochi îngrozit și scârbit în copilărie, mai exact în atelierul de fotografie al tatei –„Clientela tatei era avangarda unei lumi care știa ce valoare are imaginea pentru a falsifica realitatea. Această cunoaștere venea dintr-un comunism care producea numai fațade, imagini goale, lipsite de realitate, pancarte și sloganuri fără substanță” – , Ioana Pârvulescu (ea însăși coordonatoarea cunoscutei antologii Și eu am trăit în comunism) inițiază în misterele… navetei, acest simbol abuzat, dar imposibil de ocolit al vremurilor invocate. Liviu Papadima se joacă și el cu câteva cuvinte sacrosancte care încep cu litera „O” și capătă diferite întrebuințări în inepuizabilului nostru comunism. Adrianei Babeți îi iese un text splendid și câteva pagini savuroase semnează Ioan Groșan, punând sub lupă ipocrizia multilateral dezvoltată a unei ideologii, a unui partid și a mult mai multor adepți. În „Sexul în comunism: trei secvențe” ne povestește foarte cinematografic o întâmplare care naște un hohot de râs ce dărâmă la pământ toată gogorița doctrinară. Textul lui de câteva pagini dinamitează întregul eșafodaj al ipocriziei. Iar Răzvan Petrescu, prozator rafinat cum îl știu cititorii, are un strălucit „G-text”. Doar ca trivia, zic, în încheiere găsiți relatarea unei întâmplări de la moartea lui Stalin, pe care vă las să o descoperiți singuri.
Reeditarea volumului după douăzeci de ani în care au apărut nenumărate cărți, de toate felurile despre comunism, iar societatea în general s-a schimbat semnificativ prinde foarte bine. Alfabetarul ludic își face treaba într-un fel care, pentru cei care au ochi să vadă dincolo de suprafețe, poate fi mai relevant decât groase tomuri academice despre vremurile întunecate dinainte de 1989.
Daniela Rațiu, „Cenzurat. Viața românilor înainte de 1989 în note informative, rapoarte ale Securității, planuri de supraveghere a populației și, între acestea supraviețuirea”, Cartier, 2026
„Cum era? Cam așa… Amintiri din anii comunismului (românesc)”, volum coordonat de Călin-Andrei Mihăilescu, Vremea, 2026
Lasă un răspuns