Urci dinspre Marina Grande, te rătăcești minute în șir pe străduțe înguste, colorate, zgomotoase, cu anticariate unde găsești vederi vechi cu imagini dintr-un Sorrento în alb și negru, și brusc nimerești într-un spațiu ca un cadru de film.
A fost o vreme când numărul mare de festivaluri de teatru din spațiul k-du-po (versiune de uz internautic pentru „carpato-danubiano-pontic”) era departe de a trezi entuziasmul cronicarului român.
