Între poezie și antisemitism. „Soare, amor și întuneric”

O interesantă și subtilă sondare a prezentului – cu toate tulburările și accentele extremiste care se conturează azi din ce în ce mai vizibil – printr-o scriitură care surprinde anii agitați ai României interbelice, înainte de intrarea în război, spectacolul „Soare, amor și întuneric” de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu, deschide programul „Ecranul Timpului: Voci Interbelice”, anunțat de noua conducere a instituției.

Având în prim-plan anii 1936-1938 din „Jurnal. 1935-1944” al lui Mihail Sebastian, scenariul original semnat de Ionuț Sociu și Alexandru Mâzgăreanu, intercalează scene din „Jocul de-a vacanța”, recompunând, ca un puzzle, nu doar personalitatea unui creator cu totul aparte în cultura română, ci imaginea unei epoci și idealizate, și blamate din istoria noastră relativ recentă. Interesant este însă că, în contextul actual, în care extrema dreaptă începe să câștige teren în Europa, spectacolul de la Piatra Neamț deschide o discuție mai amplă, mergând către rădăcinile problemei antisemitismului în România și punând cumva în oglindă, la distanță de aproape un secol, tipare sociale diferite și soluri diferite pe care crește extremismul.

Una dintre cele mai interesante personalități ale literaturii române, una dintre cele mai puternice voci ale perioadei interbelice, un intelectual sensibil și măcinat de incertitudini, așa cum se dezvăluie pe deplin în celebrul Jurnal publicat de-abia în 1996, la Humanitas, la mulți ani după dispariția lui, personajul lui Mihail Sebastian este construit inedit în spectacolul „Soare, amor și întuneric”. O structură corală, în care patru actori și o actriță îl recompun din bucăți, cioburi de memorie, mărturisiri, fragmente, gânduri, pe scriitorul care scrisese de curând „De două mii de ani…”, intelectualul măcinat de incertitudini, în căutarea autenticităţii, melomanul, îndrăgostitul de actriţa Leny Caler, pentru care și începe să scrie prima lui piesă de teatru, „Jocul de-a vacanța”.

Spectacolul lui Alexandru Mâzgăreanu urmărește practic două direcții: pe de o parte poezia tandră, delicată, pe alocuri zbuciumată, acidă, a unei iubiri care a generat una dintre cele mai frumoase piese din literatura noastră dramatică, dezvăluind o personalitate masculină vulnerabilă, sensibilă și în același timp vulcanică și deopotrivă zbuciumul unui intelectual într-o lume în care își caută locul și sensul; iar pe de altă parte, transformările vulcanice ale unei epoci care au lăsat amprente puternice în istorie, în oameni, o epocă în care ideologia a ars prietenii, a distrus vieți și a generat traume transgeneraționale.

Într-un spațiu ca un cub al memoriei, creat de Alexandra Boerescu, în care ușile se topesc în ziduri de lemn, lăsând sentimentul că structura e aproape fluidă, permițând intercalarea scenelor din „Jocul de-a vacanța”, în care Ștefan Valeriu este interpretat de aceiași actori care-l interpretează pe Sebastian, Alexandru Mâzgăreanu alege o lectură mai degrabă biografistă a operei dramaturgului, în care personajul și scriitorul se dezvăluie unul prin celălalt, își împrumută trăsături ale personalității, iar Corina și Leny Caler se întrepătrund și se confundă.

Structura aceasta polifonică, prin care Mihail Sebastian e spart în cinci voci, în cinci personaje diferite, dintre care unul feminin, oferă multe avantaje pe scenă și permite o sondare subtilă a personalității complexe pe care o dezvăluie Jurnalul, care rămâne unul dintre cele mai importante documente despre perioada aceea complicată din istoria României și a Europei.

Macrina Bârlădeanu, Emanuel Becheru, Paul-Ovidiu Cosovanu, Florin Hrițcu și Mircea Postelnicu sunt cei cinci actori care desfac și refac, ca un puzzle, personalitatea lui Sebastian, din cuvinte, din gânduri notate în jurnal, din amintiri, din idei, din tristeți, din visuri, din dezamăgiri, din scene de teatru, recuperând în același timp imaginea unei epoci, în care el, evreul intelectual, începe să fie îndepărtat din diverse cercuri. Spectacolul de la Piatra Neamț este povestea unei însingurări a unui spirit lucid și mistuit, care visează la „soare și amor”, „idealul lui de fericire”, dar care e silit să coboare în întunericul unei societăți în pragul războiului, în care spirite ale unor mari intelectuali au coborât ele însele în întuneric.

Macrina Bârlădeanu, surprinde, pe de o parte, latura aceea sensibil-feminină a lui Sebastian, yin-ul care completează yang-ul, iar, pe de altă parte, în rolurile Corina-Leny Caler construiește o personalitate feminină complexă, profundă, fermecătoare, un amestec de ludic, dulceață, inocență, senzualitate și melancolie în Corina din „Jocul de-a vacanța”, respectiv un amestec de luciditate, senzualitate și tristețe în rolul lui Leny. Prezența ei pe scenă are un efect catalizator și funcționează permanent ca o oglindă în care imaginea lui Mihail se reflectă, dezvăluind mereu alte și alte nuanțe.

Iar cei patru artiști, Emanuel Becheru, Paul-Ovidiu Cosovanu, Florin Hrițcu și Mircea Postelnicu, decupează și surprind laturi diferite ale lui Sebastian, construiesc fragmente de portret care se topesc una într-alta, se transpun în personajul Ștefan Valeriu, ficțiunea și realitatea se amestecă, se întrepătrund, creând un efect cu totul special, aproape cinematografic. De la pantalonii albi, sacourile închise, pălăriile de paie, respectiv puloverele albastre, elegante, în rolul lui Ștefan Valeriu, la diversele obiecte din scenă care fac trimiteri la perioada respectivă, de la forma microfoanelor la aparatul de radio, la melodiile celebre ale epocii, regia nu reconstruiește neapărat o lume, ci lasă mici borne pentru ca imaginația s-o completeze. Cu energii diferite, cei patru actori jonglează cu diverse nuanțe – spirit ludic, spirit acid, poezie, accente depresive, furie sau neputință – și recompun un Mihail Sebastian care pendulează între Breaza și București, care evadează uneori în universul paralel de la pensiunea Weber sau în muzica lui Bach, trăind în același timp degradarea societății în care fascismul se întinde ca o molimă.

Deși finalul se topește în poezie – o femeie, un bărbat și un șal într-o seară rece de toamnă, la munte, Mihail sau Ștefan, Corina sau Leny –, spectacolul deschide o discuție necesară despre solul pe care crește extremismul. Ca printr-o sită a timpului, lumile se suprapun. De ce în tulburii ani ’30 intelectuali intelectuali rafinați aleg să se lase seduși de discursul urii antisemite? Ce anume hrănește extremismul azi și care e discursul seducător de azi? Ce înseamnă să fii de partea bună a istoriei?

Teatrul Tineretului din Piatra Neamț

„Soare, amor și întuneric”

Scenariu original de Ionuț Sociu și Alexandru Mâzgăreanu după „Jurnal.1935-1944” de Mihail Sebastian, cu scene din „Jocul de-a vacanța” de același autor

Regia: Alexandru Mâzgăreanu

Scenografia: Alexandra Boerescu

Ilustrația muzicală și lighting design: Alexandru Mâzgăreanu

Cu: Macrina Bârlădeanu, Emanuel Becheru, Paul-Ovidiu Cosovanu, Florin Hrițcu, Mircea Postelnicu