Urmărește-ne

FB

De astăzi până pe 20 decembrie, Art Safari îi așteaptă pe iubitorii de artă la expozițiile de neratat din noul sezon. Documente în premieră din lumea lui Constantin Brâncuși, instantanee surprinse de Cristian Mungiu, pop art, dar și tablouri de Theodor Aman și Ștefan Luchian fac parte dintr-un parcurs la care sunteți invitați să luați parte vreme de câteva luni.

În spațiul din Piața Amzei nr. 13 vor avea loc și tururi ghidate, care încep chiar în weekendul 19-10 septembrie cu cele susținute de Doina Lemny, cunoscut istoric de artă, care va prezenta expoziția pe care o curatoriază, „Brâncuși și muzele sale”, intitulată precum volumul său, recent publicat la Editura Vremea.

Cea mai amplă expoziţie dedicată artistului şi muzelor sale organizată pe teritoriul României în Anul Brâncuşi, așa cum o prezintă organizatorii, aduce peste 200 de lucrări, dintre care 100 semnate de Brâncuşi – filme, fotografii, scrisori, desene acum expuse în România pentru prima dată, precum trei sculpturi. În premieră mondială, este prezentat cu această ocazie un ansamblu inedit de 40 de fotografii de Brâncuşi, aflat în colecţia Universităţii de Arte din Cluj, care celebrează 100 de ani de la înfiinţare. Este cel mai valoros fond, după cel deţinut de Centre Pompidou de la Paris.

Margit Pogany, Lizica şi Irina Codreanu, Nancy Cunard, Mina Loy, Baroneaasa Renee Irana Frachon, dansatoarele Marthe Lebherz, Florence Meyer, Marina Saliapin, dar şi ultima parteneră a artistului, pianista britanică Vera Moore sunt evocate într-un eveniment expozițional ce documentează altfel universul artistului. Unele exponate (bijuterii, piese vestimentare) sunt împrumutate din colecţii importante de la Victoria & Albert Museum din Londra sau Nouveau Musee National de Monaco.

Pavilionul expoziţiilor temporare: „Cristian Mungiu. Fjord, fotografii”

Cel mai recent film semnat de Cristian Mungiu, recompensat cu premiul Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes în 2026, se află într-un alt fel de prim-plan în această expoziție de fotografie.

Instantanee luate de regizor în perioada de documentare pentru „Fjord” sunt expuse pentru a provoca alte și alte întrebări. Parte dintr-un laborator de creație mult mai amplu, fotografiile fac parte dintr-un demers ce invită la reflecție și se constituie într-un fond de mare sugestivitate.

Pavilionul Internaţional: „Pop Art. Lumea în culori”

Expoziţia face parte din programul Freedom 250, derulat de Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti.

Curatoriat de Alexandre Eram, acest parcurs expozițional își propune să surprindă nu mai puțin de 60 de ani de artă pop în America, de la Andy Warhol până la benzile desenate de Roy Lichtenstein Galerista de origine română Ileana Sonnabend, o figură-cheie în promovarea artei americane a secolului XX, este una dintre personalități integrate în această incursiune provocatoare.

Pavilionul Istoric: „Război şi pace”

Curatoriată de Dragoş Vărşăndan și realizată în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a României, expoziția reprezintă o cale de a sonda violența, cu formele și semnificațiile ei, în relație cu efemerul păcii.

Parcursul include lucrări de cunoscuți pictori români, fiind conturat între „Columna lui Traian” și Epoca de Aur a comunismului, aplecându-ne și asupra Marele Război.

De asemenea, noul sezon include și următoarele expoziții:

-Pavilionul Interactiv: „Noua climă. Suntem pregătiţi?” (18 septembrie – 20 decembrie),

-Pavilionul expoziţiilor temporare: „Arta de a trăi prânzul” (18 septembrie – 18 octombrie),

-„Anatomia unui zâmbet” (18 septembrie – 18 octombrie), „Postwater. Obiecte care au trăit o altă viaţă pe mare” (18 septembrie – 18 octombrie).

TOP

Text demo reclama

r