Urmărește-ne

FB

Podcastul „Cu personajul la psiholog” revine în 2025 într-o formulă extinsă

După succesul proiectului-pilot lansat în mai 2024, în contextul Lunii de Conștientizare a Sănătății Mintale, podcastul „Cu personajul la psiholog” revine într-un nou sezon, extins și diversificat, un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

Noul sezon, desfășurat și de această dată în parteneriat cu Teatrul Nottara, va fi difuzat în perioada mai – octombrie 2025 și va oferi publicului nouă episoade de podcast video care abordează teme esențiale din sfera sănătății mintale, printr-un format inedit care combină analiza psihologică cu improvizația teatrală. Fiecare episod este structurat în două părți: o introducere moderată Alexandra Gherman (jurnalistă și psiholog), urmată de o sesiune de „terapie” între un personaj fictiv și psihologul Iulia Buzan.

Dacă în 2024 proiectul a beneficiat de interpretările excepționale ale actrițelor Sorina Ștefănescu, Victoria Cociaș, Luminița Erga și Catrinel Dumitrescu, în 2025, noul sezon implică nouă actori din trupa Teatrului Nottara, fiecare explorând o tulburare psihologică prin intermediul unui personaj teatral, inspirat din spectacole din repertoriul actual:

  • Vlad Bălan – Fiul (Mama) – Tulburare de personalitate dependentă

  • Dan Bordeianu – Phil (Dincolo de tandrețe) – Tulburare de personalitate schizoidă

  • Tudor Cucu – Ian (Dincolo de tandrețe) – Tulburare narcisică

  • Ionuț Grama – Dale Harding (Zbor deasupra unui cuib de cuci) – Conflict identitar cu episod anxios-depresiv

  • Șerban Gomoi – Don Juan (Don Juan) – Sindromul Peter Pan

  • Adrian Nicolae – Randle P. McMurphy (Zbor deasupra unui cuib de cuci) – Tulburare de personalitate narcisică

  • Isabela Neamțu – Sora Ratched (Zbor deasupra unui cuib de cuci) – Tulburare obsesiv-compulsivă (OCD)

  • Ana Radu – Magda Minu (Profesorul) – Complexul salvatorului

  • Sorina Ștefănescu – Becky (Dincolo de tandrețe) – Tulburare borderline

„Ne bucurăm că această inițiativă este co-finanțată acum de AFCN și că putem continua demersul de a aduce sănătatea mintală în prim-plan, într-un mod accesibil și profund uman. Podcastul a fost foarte bine primit, nu doar de publicul larg, ci și de comunitatea profesională – oferind o resursă valoroasă pentru psihologii aflați în formare, care rar au acces la dinamica reală a unei ședințe de terapie”, a declarat psihologul Iulia Buzan.

Primul episod al sezonului, cu Adrian Nicolae în rolul lui McMurphy, poate fi vizionat pe www.cupersonajullapsiholog.ro, unde vor fi publicate treptat toate episoadele, pe măsură ce sunt lansate.

Podcasturile vor fi disponibile și pe paginile oficiale ale Teatrului Nottara și ale Iuliei Buzan. Proiectul va beneficia de o campanie activă de promovare digitală și colaborări media.

„Cu personajul la psiholog” nu este doar un proiect artistic, ci un demers de educație socială și emoțională, în care teatrul devine o fereastră către suferințele tăcute și vindecările posibile.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

TOP

Text demo reclama

r