E crud, e viu, e puternic, e dureros. E despre adolescenți. E despre acel moment din existența fiecăruia dintre noi când distanța dintre a arunca lumea în aer și a te pulveriza pe tine în lume e inexistentă. E despre acel moment când cruzimea și tandrețea au aceleași coordonate.
Spectacolul „Punk Rock” de la Teatrul Excelsior explorează o temă care lui Vlad Cristache îi e familiară: adolescența. „Deșteptarea primăverii”, „The History Boys”, „Chip de foc”, „Povești de familie” sunt doar câteva dintre producțiile în care Vlad Cristache sondează abisurile acelui moment când ceasul se reglează în ființa umană care trece de la copilărie spre altceva… și când totul poate s-o ia razna.
„Cred că adolescența e momentul cheie din viața unui om”, spune Vlad Cristache înainte de premiera cu „Punk Rock”, după textul lui Simon Stephens. „Nu mai ești copil, dar încă nu ești bărbat/ femeie, nu știi ce se întâmplă cu corpul tău, cu propriile senzații sexuale… ai apucat să înveți valorile societății, dar încă nu le-ai asimilat și le chestionezi permanent. Descoperi iubirea și ești complet distrus de lipsa ei, iar în tot acest timp trebuie să dai multe examene care vor decide ce loc o să ocupi tu în societate pentru tot restul vieții. Cred că înțelegerea adolescentului care ai fost este un prim pas spre cunoașterea de sine”.
Cam asta ar fi, pe scurt, povestea din spatele spectacolului „Punk Rock”. Un spectacol deloc comod, un spectacol dur și poetic în același timp, plin de o poezie a cruzimii al cărei mecanism Vlad Cristache îl folosește din plin. Transformă trupa de la Excelsior într-o trupă rock, care cântă live și în muzica lor întrezărești toate revoltele, toată bezna din subconștient prin care bântuie cu toții, încercând să găsească drumul spre o lumină sau spre un liman. Zgură multă, frustrare, traume, neliniști, depresie, angoasă, frici, frici nenumărate, căutări, sentimentul de a fi neînțeles, furie, toate se ascund și se revelează în muzica unor puști care atunci când nu pot vorbi își iau instrumentele și cântă.
Într-un spațiu multifuncțional, creat de Andreea Tecla, care funcționează și ca biblioteca unui liceu, și ca loc de întâlnire pentru elevi, și ca spital în final, un fel de schelă/ schelet metalic, acoperit cu afișe uriașe, ce funcționează ca o tablă de scris și care sunt sfâșiate pe rând, în ideea de a lăsa să se vadă în spate un gol infinit – o metaforă frumoasă, dar care pe alocuri lasă senzația de mecanism greoi –, câțiva liceeni dintr-un oraș din nord-vestul Angliei trăiesc împreună punctul culminant al adolescenței lor. Spectacolul începe cu un moment frumos, simplu și poetic, dar în care întrezărești ceva din tragedia din final. O fată frumoasă pe nume Lilly Cahill – interpretată de Ioana Niculae cu un amestec de siguranță, candoare și feminitate în curs de descoperire – intră pentru prima dată în biblioteca liceului unde tocmai a fost transferată. Și aici îl întâlnește pe William… un băiat briliant, puțin timid, puțin ciudat, care pare că se îndrăgostește de ea pe loc. Interpretat de Dan Pughineanu, William este cel mai nuanțat dintre personajele care intră în joc. E un amestec de tristețe, cu traumă și disperare disimulată de a fi acceptat așa cum e, de a fi iubit… E un copil care inventează realități doar ale lui, în care simți încet, încet cum psihicul deraiază, e un copil ce pare empatic și care-ți trezește empatia, în care simți cum clocotesc inteligența, dorința de a sări peste etape, dorința de a fi lăsat să dăruiască iubire, angoasa că nu e iubit. E un tumult de forțe care se ciocnesc în interiorul lui, de lumi care explodează, de poezie reținută și violență conținută. În ochii și zâmbetul lui Dan Pughineanu simți cum acolo, în adâncuri, începe să erupă un vulcan; și mai simți cum ar fi nevoie doar de o intervenție fină pentru ca acul busolei să arate nordul. Și drumul să fie altul… Iar în final… oscilațiile, trecerile de la înțelegere la neînțelegere, de la asumare la interogare, cruzimea tăioasă, zâmbetul cald și trist atunci când imaginează un viitor pe care gestul lui extrem l-a făcut imposibil.
Simon Stephens aduce laolaltă diverse tipologii de adolescenți, iar Vlad Cristache le transformă pe fiecare dintre ele în mici universuri umane. Bennett interpretat de Matei Arvunescu e golanul violent, care nu poate trăi fără să facă bullying. În sala de clasă, în bibliotecă, în fiecare clipă din viața lui. Și care se luptă cu propria sexualitate, refuzând, reprimând, încercând, rănind… Alex Popa construiește un Chadwick surprinzător și plin de nuanțe. E băiatul timid și slăbuț, de o inteligență sclipitoare și care în timpul monologului despre sfârșitul lumii reușește pentru câteva clipe să-i îngenuncheze pe toți, cu forța unei minți vizionare, pe alocuri cu inflexiuni trepleviene. Chadwick, așa cum îl construiește Vlad Cristache, e un măscărici în mintea căruia se ascunde un sâmbure de geniu care, în funcție de cum va adia vântul sorții, va încolți sau se va usca. Scena în care Bennett îl umilește în fața tuturor, în care-i mâzgălește fața cu ruj e dură și puternică. În ea surprinde toată cruzimea și toată neputința adolescenței, dar și forța inteligenței de a anihila, uneori, violența fizică. Alex Călin îl interpretează pe Nicholas, băiatul bun, poate puțin șmecher, de care se îndrăgostesc toate fetele, dar care, dacă viața i-ar da timp, s-ar transforma la maturitate în bărbatul responsabil, zâmbitor și cald, din filmele americane, care-și duce copiii la grădiniță și își așteaptă soția cu cina pregătită. E inteligent, sensibil și generos. El, dintre toți, pare să-și găsească cel mai bine drumul spre el însuși. Ana Udroiu este Cissy, fata nesigură pe ea, dispusă să tolereze orice mitocănie, ca să fie iubita golanului clasei, iar Teo Dincă surprinde frumos oscilațiile Tanyei, fata îndrăgostită de profesorul de engleză, cu aspirații simple și plină de umor. Ei sunt liceenii lui Vlad Cristache. Ei construiesc o lume împreună. Într-un spațiu metalic, rece, se nasc povești de dragoste, se creează și se distrug relații, oameni și vieți. E punctul culminant al existenței lor. Tragedia din final, care o să înghețe sala, trebuie trăită acolo, pe viu… Ce se întâmplă atunci când limita aceea fină e încălcată? Ce se întâmplă atunci când pistolul nu mai e unul de jucărie?
Ce reușește Vlad Cristache prin acest spectacol este să interogheze nu doar nevoia de libertate și de revoltă în adolescență, ci, mai ales, acea nevoie nebună, disperată, acea chemare absolută spre tenebre și spre zborul cu aripi de ceară până prea aproape de soare…
Teatrul Excelsior
„Punk Rock” de Simon Stephens
Traducerea: Bogdan Budeș
Regia: Vlad Cristache
Scenografia: Andreea Tecla
Lighting design: Cristian Șimon
Asistent lighting design: Nicoleta Ivan
Sound design: Andrei Doboș
Preparator muzical percuție: Lucian Maxim
Preparator muzical chitară și bas: Adi Coman
Distribuția:
William Carlisle – Dan Pughineanu
Bennett Francis – Matei Arvunescu
Chadwick Meade – Alex Popa
Lilly Cahill – Ioana Niculae
Cissy Franks – Ana Udroiu
Nicholas Chatman – Alex Călin
Tanya Gleason – Teo Dincă
Dr. Richard Harvey – Oliver Toderiță / Robert Radoveneanu
Grafică covor scenă: Karla-Maria Broșteanu
Producător delegat: Vasea Blohat
Video și grafică afiș: Iustin Șurpănelu
Fotografii: Andrei Gîndac
Lasă un răspuns