Iliria lui Cristi Juncu nu seamănă cu nicio altă Ilirie pe care am văzut-o pe scenă. Nu doar pentru că este o construcție postmodernă, un spațiu care înghite posibile Ilirii care au traversat secole, un spațiu în care se amestecă idei, lumi, universuri, un spațiu fluid, în care țărmul mării și interioare cu iz de decadență se topesc unele într-altele, ci, în primul rând, pentru felul cum alege să decupeze textul lui Shakespeare.
„A 12-a noapte” – „o versiune soft”, așa cum își intitulează regizorul spectacolul pus în scenă la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești, e, în fapt, o versiune foarte personală asupra textului lui Shakespeare, rescrisă și decupată, în așa fel încât din ea dispare cu totul cel de-al doilea plan al piesei și, odată cu el, personaje întregi precum Malvolio și Sir Toby cu toată suita lui. Rămâne din piesa lui Shakespeare doar povestea de dragoste, triunghiul amoros Viola – Olivia – Orsino.
Spectacolul a avut premiera în iulie 2021, repetat fiind în timpul restricțiilor din pandemie, și, pentru că viața teatrelor a fost destul de complicată în acești ani, am ajuns să văd această montare de-abia în această iarnă. Și o consider nu doar una dintre cele mai frumoase creații din opera lui Cristi Juncu, ci unul dintre cele mai valoroase spectacole după un text shakespearian montate în România. Este o superbă reconfigurare a piesei „A 12-a noapte” în termeni contemporani și, mai mult decât atât, e, în același timp, și un eseu inteligent, și acid, și poetic, despre ce-a mai rămas din lumea lui Shakespeare. Și la toată această senzație contribuie din plin muzica originală creată de Cristina Juncu. Pentru că muzica ei, cântată de suita lui Orsino, cu care se deschide spectacolul, trasează coordonatele unei alte lumi. O lume stranie, făcută din bucăți, ca un palimpsest al montărilor cu „A 12-a noapte” de-a lungul istoriei.
Iar Iliria lui Cristi Juncu e o ruină plină de poezie. Bolovani de pe malul mării și mult praf cresc în mijlocul unui salon elegant, cu o bibliotecă din care pare că n-a mai rămas decât parfumul, cu un pian la care va cânta Bufonul și o instalație de percuție așezată printre bucăți de decor parcă rătăcite acolo din alte spectacole, rămășițe de lumi aduse laolaltă, care creează un efect magic. Spațiul creat de Cosmin Ardeleanu e o poveste în sine, sunt fragmentele care au supraviețuit unui naufragiu… „A 12-a noapte” a lui Cristi Juncu dezvăluie rămășițele unei povești naufragiate peste timp. Și ce-a mai rămas, poate?!, din ea, acum, în secolul 21.
Un comentariu duios-ironic al celebrului triunghi amoros, din care nu lipsesc câteva nuanțe LGBT, strecurate în text de Shakespeare și pe alocuri accentuate de Cristi Juncu, în viziunea căruia și camerista Maria (Ioana Farcaș) pare a năzui la inima stăpânei Olivia, preluând astfel în această versiune câte ceva din trăsăturile lui Malvolio, spectacolul de la Teatrul din Ploiești atinge din când în când note caragialiene. Căci Olivia, interpretată de Florentina Năstase, iese din granițele trasate de Shakespeare și e încărcată din plin cu nuanțe comice și cu o doză de ridicol care, pe alocuri, face punte peste timp cu Mița Baston. Iar Florentina Năstase jonglează frumos cu aceste nuanțe ale personajului, creând o Olivia extrem de umană în reacții și, cu siguranță, „demitizată”… Și la fel sunt create toate personajele. Nici Orsino nu mai e ducele nobil al Iliriei, ci doar un bărbat misogin și îndrăgostit de propria idee despre dragoste sau, mai bine zis, nu atât îndrăgostit, cât iritat de faptul că e respins. Iar în felul cum Cristian Popa îl interpretează îl zărești peste timp pe bărbatul autoritar și abuziv. Cât despre Viola, interpretată de Teodora Sandu, un travesti mai degrabă la vedere, se joacă inteligent cu identitățile și, mai ales, cu jocul atracției sexuale… Andrei Radu în Sebastian e, poate, cel mai aproape de zona în care Shakespeare a trasat personajul, are în primul rând candoare, iar Paul Chiribuță în rolul Antonio e încarnarea umorului mucalit.
Dar cel care rămâne maestrul de ceremonii în spectacolul lui Cristi Juncu, artizanul lumilor, vrăjitorul care amestecă secole și istorii, care încurcă și descurcă inimi și povești, care încinge cenușa amintirilor și face să ardă iar focul în acest univers decadent, în ruină, în aceste rămășițe de naufragiu, este Bufonul interpretat de Lucian Ionescu. Cântă, se mișcă, atinge, se răsucește, ironizează, desface și reface, se așază la pian și acordurile schimbă sensul acelor de ceasornic, el e bagheta magică a montării de la Teatrul „Toma Caragiu”. Și dacă esența acestei povești scrise de Shakespeare și rescrise de Cristi Juncu este să propună o perspectivă ironică și cu accente cinice asupra amorului, atunci Bufonul, cu toate comentariile lui acide devine singura ființă lucidă în miezul unei lumi care, de când e lumea, rămâne tot în derivă. Numai că sensurile cuvântului „derivă” se mai schimbă și se mai nuanțează…
Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești
„A 12-a noapte” după William Shakespeare
Traducerea: Cristi Juncu
Regia: Cristi Juncu
Decorul: Cosmin Ardeleanu
Costume: Andrada Chiriac
Muzica: Cristina Juncu
Coregrafia: Attila Bordas
Cu: Theodora Sandu (Viola), Lucian Ionescu (Bufonul), Florentina Nastase (Olivia), Cristian Popa (Orsino), Ioana Farcas (Maria), Andrei Radu (Sebastian), Paul Chiributa (Antonio), Ion Radu Burlan (Fabian), Karl Baker (Valentine), Alin Teglas (Curio)
Lasă un răspuns